OFICIAL: Mircea Rednic a fost numit principal la Gent. Prima declarație a „Puriului”

Autor: Adrian Petculescu - Mediafax Publicat: 01 Oct. 2013, 18:54 Actualizat: 01 Oct. 2013, 18:55 Stranieri
OFICIAL: Mircea Rednic a fost numit principal la Gent. Prima declarație a „Puriului”

UPDATE Tehnicianul Mircea Rednic a fost numit, marți, în funcția de antrenor al echipei KAA Gent, ocupanta locului opt în campionatului Belgiei, informează site-ul oficial al clubului belgian.

Mircea Rednic îi succede în funcție lui Victor Fernandez, demis luni seară, și a semnat un contract până la finalul sezonului.

Rednic, în vârstă de 51 de ani, va fi ajutat de secundul său și la Standard Liege, Peter Balette, dar și de Manu Ferrera, de antrenorul portarilor, Jacky Munaron, și de preparatorul fizic Stijn Matthys.

„Avem toate condițiile pentru a obține performanțe. Avem infrastructură, suporteri și jucători buni. Avem nevoie de disciplină tactică pentru a obține rezultate„, a declarat Rednic.

După nouă etape, Gent ocupă locul 8, cu 13 puncte. Fosta echipă pregătită de Rednic în Belgia, Standard Liege, este pe primul loc în campionat, cu maximum de puncte.


Mircea Rednic negociază preluarea conducerii tehnice a echipei KAA Gent, rămasă fără antrenor după demiterea spaniolului Victor Fernandez, informează presa belgiană.

„Este adevărat că negociem cu Mircea Rednic. Sperăm să ajungem la un acord, dar este prematur să spunem că el este antrenorul nostru„, a declarat Michel Louwagie, managerul clubului belgian, potrivit Het Laatste Nieuws.

Fernandez a fost demis, luni, în urma rezultatelor slabe înregistrate de echipă sub conducerea sa. După nouă etape, Gent ocupă locul 8, cu 13 puncte. Fosta echipă pregătită de Rednic în Belgia, Standard Liege, este pe primul loc în campionat, cu maximum de puncte.

Mediafax

Autor: Adrian Petculescu - Mediafax Publicat: 01 Oct. 2013, 18:54 Actualizat: 01 Oct. 2013, 18:55 Stranieri
Pe aceeași temă
Bendeac a dezvăluit cum decurge o partidă de amor cu el! Mesaj surprinzător pentru Delia: “Matache, m-ai înnebunit! M-ai distrus sufletește”
Bendeac a dezvăluit cum decurge o partidă de amor cu el! Mesaj surprinzător pentru Delia: “Matache, m-ai înnebunit! ...
Ordonanţele militare, sfidate cu bâte şi topoare într-un sat din Vaslui. Un bărbat în stare gravă la spital, cu tendoanele şi o ureche secţionate
Ordonanţele militare, sfidate cu bâte şi topoare într-un sat din Vaslui. Un bărbat în stare gravă la spital, cu tendoanele ...
Un nou focar de coronavirus în România. Managerul şi directorul medical au demisionat
Un nou focar de coronavirus în România. Managerul şi directorul medical au demisionat
Își pierde Gigi Becali viitoarea „perlă”? Anunțul lui Chindriș după ce patronul FCSB a declarat că nu îl mai poate cumpăra: „Există oferte pentru mine”
Își pierde Gigi Becali viitoarea „perlă”? Anunțul lui Chindriș după ce patronul FCSB a declarat că nu îl mai ...
Izolarea, un adevărat coşmar pentru Gwyneth Paltrow. Cum i-a afectat viaţa sexuală
Izolarea, un adevărat coşmar pentru Gwyneth Paltrow. Cum i-a afectat viaţa sexuală
Atingere suspectă și intimă între Andra și Mihai Petre. Credeau că sunt închise camerele, dar au fost prinși în
Atingere suspectă și intimă între Andra și Mihai Petre. Credeau că sunt închise camerele, dar au fost prinși în "fapt"
Topul divelor din România surprinse cu zonele intime la vedere! Imagini demne de filme pentru adulți
Topul divelor din România surprinse cu zonele intime la vedere! Imagini demne de filme pentru adulți
Avertisment! După Paşte va creşte numărul de furturi şi tâlhării
Avertisment! După Paşte va creşte numărul de furturi şi tâlhării
Toate planurile au fost date peste cap. Criza care vine din China
Toate planurile au fost date peste cap. Criza care vine din China
De ce MOR de coronavirus şi tineri SĂNĂTOŞI? Explicaţiile oamenilor de ştiinţă
De ce MOR de coronavirus şi tineri SĂNĂTOŞI? Explicaţiile oamenilor de ştiinţă
Cum să faci faţă singurătăţii în timpul Pandemiei de Coronavirus
Cum să faci faţă singurătăţii în timpul Pandemiei de Coronavirus
Transferul cu care Becali îşi repară cea mai mare greşeală! L-a
Transferul cu care Becali îşi repară cea mai mare greşeală! L-a "vânat" luni de zile, acum a fost dat de gol: "Am primit ...
Veste uriaşă pentru şoferii din România! E fără precedent! N-au mai văzut aşa preţuri
Veste uriaşă pentru şoferii din România! E fără precedent! N-au mai văzut aşa preţuri
S-a întâmplat la Kanal D! Românii au văzut tot. Scandal uriaș la Survivor
S-a întâmplat la Kanal D! Românii au văzut tot. Scandal uriaș la Survivor
În plină pandemie, s-a luat decizia. Ce se întâmplă cu Paracetamolul
În plină pandemie, s-a luat decizia. Ce se întâmplă cu Paracetamolul
Motivul BIZAR pentru care acest BMW M5 nou-nouț a ajuns DAUNĂ TOTALĂ
Motivul BIZAR pentru care acest BMW M5 nou-nouț a ajuns DAUNĂ TOTALĂ
Samsung amână producția de chipseturi pe 3nm cu cel puțin un an
Samsung amână producția de chipseturi pe 3nm cu cel puțin un an
Care este cea mai periculoasă expunere la coronavirus? Doza virală este decisivă
Care este cea mai periculoasă expunere la coronavirus? Doza virală este decisivă
BREAKING NEWS: Când începe școala! Decizie de ultimă oră de la Ministerul Educației
BREAKING NEWS: Când începe școala! Decizie de ultimă oră de la Ministerul Educației
Scandal uriaș la nivel global. China, acuzată în instanță de lansarea armei biologice de ucidere în masă!  Guvernul chinez, acuzat de terorism
Scandal uriaș la nivel global. China, acuzată în instanță de lansarea armei biologice de ucidere în masă! Guvernul ...
Despartire SOC in showbiz: si-au spus din nou ADIO, la 3 luni de cand se impacasera! Cei doi nu au rezistat prea mult impreuna
Despartire SOC in showbiz: si-au spus din nou ADIO, la 3 luni de cand se impacasera! Cei doi nu au rezistat prea mult impreuna
Doliu imens in lumea MODEI! A murit dupa ce a fost infectat cu CORONAVIRUS. O lume intreaga il plange acum. Ce s-a intamplat cu designerul in doar cateva zile
Doliu imens in lumea MODEI! A murit dupa ce a fost infectat cu CORONAVIRUS. O lume intreaga il plange acum. Ce s-a intamplat ...
VESTI BUNE! Alexandru Rafila: Avem tratamentul
VESTI BUNE! Alexandru Rafila: Avem tratamentul
FOTO. Anca Țurcașiu arată fabulos la 49 de ani! Se pozează fără rețineri în carantină
FOTO. Anca Țurcașiu arată fabulos la 49 de ani! Se pozează fără rețineri în carantină
FOTO. Adelina Pestrițu, incendiară la ieșirea din duș! S-a pozat așa, iar fanii s-au încins: "Are pe ce să stea prosopul"
FOTO. Adelina Pestrițu, incendiară la ieșirea din duș! S-a pozat așa, iar fanii s-au încins: "Are pe ce să stea ...
Corona şi Covid – de ce a ales un cuplu să îşi boteze astfel gemenii nou-născuţi
Corona şi Covid – de ce a ales un cuplu să îşi boteze astfel gemenii nou-născuţi
5 Modificări TUNING care pot fi PERICULOASE
5 Modificări TUNING care pot fi PERICULOASE