Oficial Fiorentina:** „Mutu va juca cea mai mare parte din sezonul viitor! Suntem mulțumiți!”

Oficial Fiorentina:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Administratorul delegat al grupării Fiorentina, Sandro Mencucci,
a declarat, luni, că suspendarea atacantului Adrian Mutu pentru
nouă luni reprezintă un „succes” și nu crede că ar trebui să se
facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne,
informează violanews.com.

„Nouă luni de suspendare pentru Mutu? Deja este un
succes că nu a fost luată în considerare recidiva. Suntem mulțumiți
că Mutu poate face cea mai mare parte a sezonului viitor și că s-a
făcut o reducere de trei luni. Adrian a fost reprezentat la audieri
de avocații lui în cel mai bun mod posibil. Fiorentina i-a fost
mereu alături și el poate confirma acest lucru. Recurs la TAS? Nu
știu dacă ar fi cazul mai ales că există pobilitatea agravării
sancțiunii. Sper ca jucătorul să continue să se antreneze la fel
cum a făcut-o în aceste zile, pentru a deveni mai bun”
, a
spus Mencucci.

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost suspendat nouă
luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic
Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, a
anunțat, luni, agenția Ansa.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii

EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…