OFICIAL | Deportivo La Coruna l-a prezentat pe Florin Andone. Atacantul român a semnat pe cinci ani: „Nu-mi place să pierd, am mentalitate de învingător!”

OFICIAL | Deportivo La Coruna l-a prezentat pe Florin Andone. Atacantul român a semnat pe cinci ani:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deportivo La Coruna l-a prezentat oficial pe Florin Andone, care a semnat astăzi un contract oficial pe cinci ani. Transferul a fost oficializat încă de vineri, dar atacantul român a ajuns abia astăzi în cantonamentul echipei.

Florin Andone, 23 de ani, va juca pentru următoarele cinci sezoane la Deportivo La Coruna. Internaționalul român a fost astăzi prezentat oficial. Transferul de la Cordoba s-a realizat încă de vineri, dar internaționalul român a avut vacanță prelungită și abia astăzi a ajuns la noul său club.

Andone a făcut vizita medicală și a semnat un contract valabil cinci ani. În urma acestei tranzacții, Cordoba va primi 4,7 milioane de euro și a păstrat și 30% dintr-o eventuală revânzare.

„Este echipa care m-a dorit cel mai mult. Sunt foarte fericit, era vital pentru mine să joc în acest sezon în prima divizie. Vreau să le mulțumesc tuturor celor de aici pentru că mi-au oferit această oportunitate! Sunt nerăbdator să-mi întâlnesc colegii și antrenorii, iar apoi să incepem treaba. Îi multumesc presedintelui Cordobei că m-a înțeles și mi-a oferit posibilitatea de a semna cu Depor. A ințeles că e important pentru mine să joc la o echipă de primă ligă.

Nu-mi place să pierd. Am o mentalitate de învingător, vreau să joc mereu bine și să fiu la dispoziția colegilor și a antrenorilor mei„, declarat Florin Andone.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani