Impresarul lui Radu Drăgușin a anunțat suma uriașă pe care ar fi putut fi transferat înainte de accidentare.
Pentru internaționalul român e o perioadă foarte dificilă. A pierdut locul de titular la Tottenham și a fost cedat, sub formă de împrumut, la Fiorentina. Nici revenirea în Serie A nu a fost de bun augur pentru Drăgușin deoarece a avut evoluții modeste și a fost aspru criticat de italieni.
Florin Manea sare în apărarea clientului său. Impresarul a dezvăluit că a avut o ofertă de 50 de milioane de euro, dar accidentarea a dat toate planurile peste cap.
Fabio Paratici este omul care a jucat un rol important în cariera lui Drăgușin. L-a adus la Juventus, după care a contribuit la mutarea la Tottenham, iar acum a decis să îl ia la Fiorentina. Florin Manea e convins că încrederea acordată fundașului român va fi răsplătită.
Accidentarea care l-a ținut aproape un an pe margine l-a tras mult înapoi, fiind o perioadă ciudată din cariera starului român.
„Paratici a fost cel care l-a adus la Juventus, la 16 ani. Tot el i-a prelungit contractul acolo și a avut o contribuție importantă și la transferul lui la Tottenham.
Este un om care a crezut foarte mult în Radu și, până de curând, nu s-a înșelat. Accidentarea ne-a dat însă înapoi și ne-a deviat de pe drumul pe care trebuia să fim, dar el știe că a făcut o afacere bună la acești bani. Înainte să se accidenteze am avut o ofertă de 50 de milioane de euro, care a fost refuzată.
Lucrurile nu au mers bine încă din perioada lui Ange Postecoglou, chiar dacă a câștigat Europa League. Apoi a venit accidentarea. Revii după un an, cu un antrenor nou, care nu te cunoaște, fără să fi făcut pregătirea. După aceea s-au tot schimbat antrenorii: Igor Tudor, Roberto De Zerbi.
Este foarte greu ca un antrenor să spună că se bazează pe tine în astfel de condiții. Dacă nu se accidenta, eu cred că juca titular și poate lucrurile se așezau altfel. A fost o perioadă foarte ciudată”, a declarat Florin Manea, conform Sport Total FM.
Mutarea la Tottenham , în ianuarie 2024, a costat aproape 30 de milioane de euro. Fiorentina a plătit 1.5 milioane de euro pentru împrumut, iar dacă Drăgușin va bifa 22 de meciuri în acest sezon pentru formația „viola”, se va activa clauza de transfer definitiv.
În noul sezon, a bifat deja patru meciuri în Serie A și alte două apariții în Cupa Italiei.