Octavian Popescu a luat decizia. Nimeni nu s-a așteptat

Octavian Popescu ar putea debuta duminică la noua echipă. Foto: Facebook Levadiakos FC

Împrumutat de FCSB în Grecia, Tavi Popescu (23 de ani) își intră în pâine la Levadiakos, unde speră să își relanseze cariera intrată într-un con de umbră. El a ales să joace cu un nou număr pe tricou, în premieră cu 30, deși numărul 10 era liber.

Trecut de Levadiakos pe lista oficială el ar putea debuta în meciul împotriva formației Olympiacos Pireu, care va avea loc duminică, 20 septembrie, de la ora 17:00.

Tavi Popescu poate debuta împotriva lui Olympiacos. Și-a ales numărul 30

Pe când juca la FCSB, Octavian Popescu a schimbat numerele de pe tricou destul de des, evoluând cu 7, 9, 10, 11 și 37.

Mutarea sa ar putea fi de bun augur, Levadiakos fiind preluată din acest sezon de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, foștii săi antrenori de la FCSB. La formația greacă au mai sosit alți doi jucători români, Adrian Șut și Alexandru Pantea.

Pentru Levadiakos mai evoluează și fostul jucător al FCU Craiova, Juan Bauza, un nume cu care Adrian Mititelu se mândrea cu ceva timp în urmă.

Plecarea din țară a lui Tavi Popescu a fost una cum tam-tam, după episodul incredibil care l-a legat de consumul de gaz ilariant. Cazul a fost adus în discuție în exclusivitate de  ProSportAdevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv?

Telenovelă cu gaz ilariant

Totul a început în momentul în care Tavi Popescu nu a răspuns apelurilor telefonice ale lui Mihai Stoica și ale părinților înaintea partidei cu UTA. Ulterior, au apărut informații potrivit cărora fotbalistul ar fi consumat protoxid de azot, cunoscut și sub denumirea de „gaz ilariant”.

Conform relatărilor apărute în presă, poliția și pompierii s-ar fi deplasat la domiciliul lui Tavi Popescu după ce acesta nu ar fi răspuns și pentru a putea pătrunde în locuință, autoritățile ar fi spart ușa.

Fotbalistul ar fi fost găsit într-o stare de euforie, alături de o altă persoană, după care ar fi fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” pentru evaluare.

Gazul ilariant, „funny gas” sau protoxid de azot este un gaz incolor și inodor care produce amețeli, o stare trecătoare de bine, euforie și distorsionarea sunetelor sau a simțurilor.

Gazul se inhalează de obicei dintr-un balon, efectul durează câteva minute, iar medicii spun că acesta provoacă dependență și cauzează probleme grave de sănătate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]