„Mutu-story”** pentru Italia

  • Publicat:
  • Actualizat:

O echipă de reporteri italieni, de la Televiziunea La7, s-a
aflat ieri în Pitești cu scopul de a strânge materiale pentru un
film despre cariera lui Adrian Mutu.
„Facem un «Mutu-story» cu viața lui de fotbalist în România. Vrem
să reconstituim cariera lui Mutu, pentru că Adrian este un
fotbalist foarte iubit în Italia”, a declarat Monica Ghezzi,
reporterul venit din Italia. Ghezzi a precizat că filmul va apărea
cel mai probabil în vară, astfel că nu va putea influența în niciun
fel decizia comisiei care-l va judeca pe Mutu pentru cazul
„Sibutramina”.

Jurnaliștii au mers mai întâi acasă la Adi, unde au stat de
vorbă cu Rodica și Spiridon Mutu. Părinții atacantului nu au avut
rețineri, povestind cum l-au crescut pe „Briliant” și ce năzbâtii
făcea acesta când era mic. Apoi, echipa televiziunii La7 i-a luat
un interviu lui Mihai Ianovschi, antrenorul care l-a descoperit pe
decarul Fiorentinei. Tehnicianul i-a dus pe reporteri și în
vestiarul unde i-a crescut pe Mutu, Neaga și Coman. În fine,
italienii au încheiat prin a face un tur al stadionului „Nicolae
Dobrin”.

articol scris de Alin
MARCU

Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini INCENDIARE! S-au iubit pe plajă fără nicio JENĂ. Sângele a dat în clocot pe litoral

Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului

David Popovici poate fi admirat la Europenele de Nataţie pentru Juniori. Când începe şi unde se ţine competiţia

Reacție incredibilă a lui Gigi Becali după primul gol al lui Dawa la FCSB: „A dat gol? E bun!”

Detaliul CUTREMURĂTOR care a dus-o pe Roxana în fălcile rechinului. Ți se face părul măciucă!

Obiceiul care îți VA SCHIMBA viața pentru TOTDEAUNA! Imediat după ce tragi APA, nu uita să...

Țeapă într-o benzinărie din Ploiești! Câți lei a plătit un șofer care a alimentat 22 de litri de motorină

Se schimbă harta Europei! Mișcare decisivă făcută de Rusia. Breaking News

Mărturisire tulburătoare a tatălui Roxanei, românca ucisă de rechin, în Egipt

Cele mai scunde vedete din România. Ce înălțime au Irina Rimes sau Andreea Esca

Anunțul uluitor făcut de BMW. Germanii, exasperați de șoferii care conduc mașinile lor?

Simone Tempestini s-a apropiat de locul 2 în Campionatul European de Raliuri

BANCUL ZILEI: Un tip își spiona vecinul când făcea dragoste cu nevasta: “Îți fac cadou un binoclu”

Factură de aproape 15.000 de
euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunsocut
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunsocut
Cadoul șocant primit de fetița unei actrițe care a refuzat avansurile sexuale ale unui mare regizor

Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla

Modelul Volvo care a uimit pe toată lumea. ”Pedal to the metal” pe Autobahn - VIDEO

FOTO. Ana Baniciu, imagini interzise cardiacilor în costum de baie!

FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină