Mutu e apt pentru partida cu Udinese

Mutu e apt pentru partida cu Udinese
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mutu a susținut ieri o conferință de presă, în cadrul căreia a anunțat că va reveni mâine pe teren, cu ocazia partidei cu Udinese, din Serie A.

Refăcut după ultima accidentare suferită în meciul din Liga Campionilor contra celor de la Bayern München, Mutu s-a antrenat normal ieri și va fi apt pentru meciul cu Udinese. Leziunea la mușchii aductori l-a ținut pe român departe de teren 15 zile, timp în care a ratat și ultimul meci al naționalei, amicalul cu Georgia. Mutu s-a prezentat la conferința de presă extrem de volubil și foarte bucuros că va reveni pe teren. Atacantul a spus că îl bucură faptul că Cesare Prandelli are încredere în el și că îl folosește ca vârf, alături de Gilardino. „De 15 ani numai joc în poziția de coordonator. Mă văd mai bine ca al doilea atacant“, a precizat Mutu.

„Mă simt bine. Sper ca de acum înainte să nu mai lipsesc atâta timp din cauza accidentărilor“, a mai spus internaționalul român. „Briliantul“ a refuzat să se pronunțe asupra unei eventuale plecări de la Fiorentina, după ce în presă au apărut speculații conform cărora el este dorit de Bayern München, adversara Stelei din grupele Ligii Campionilor.


"Sunt fericit că antrenorul Prandelli are încredere deplină în mine și că el consideră că pot reprezenta în echipa Fiorentinei imprevizibilul pentru adversari"
– Adrian Mutu, atacant Fiorentina

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
LEGEA pe care o așteptau extrem de mulți ROMÂNI. S-a decis azi, 28 martie: Așa cum am promis
LEGEA pe care o așteptau extrem de mulți ROMÂNI. S-a decis azi, 28 martie: Așa cum am promis
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…