Mutu, din nou în alb-roșu!** Românul i-a luat fața lui Brandao pentru că e mai ieftin

Redactor:
Mihai Molnar
Mutu, din nou în alb-roșu!** Românul i-a luat fața lui Brandao pentru că e mai ieftin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Potrivit declarațiilor lui Orsoni, Mutu va negocia astăzi despărțirea sa de Cesena.

Ajaccio îi oferă lui Mutu un contract pe doi ani.

Alain Orsoni, președintele lui Ajaccio, a oferit ieri numeroase detalii în presa franceză despre negocierile cu Adi Mutu. Gruparea corsicană era interesată de un atacant de calibru, iar printre cei aflați în vizor s-a aflat și brazilianul Brandao (32 de ani, foto), ex-Șahtior și Marseille. Fostul elev al lui Lucescu nu s-a înțeles însă cu corsicanii și a semnat cu Saint-Etienne, după ce-a fost pus pe liber de Marseille. „Mutu a avut pretenții financiare sub cele ale lui Brandao. Dacă reușim să-l luăm, va fi o mare lovitură. El urmează să vorbească joi sau vineri (n.r. – azi sau mâine) cu cei de la Cesena”, a declarat Orsoni, fără a dezvălui exact salariul solicitat de atacantul român. Dacă va reuși să rupă înțelegerea cu italienii, Mutu este așteptat la Ajaccio la începutul săptămânii viitoare pentru a semna un contract pe doi ani. Ar fi cea de-a zecea echipă din cariera lui Mutu, după Argeș, Dinamo, Inter, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina și Cesena.

AJACCIO
Anul înființării: 1910
Culori: alb-roșu
Performanțe:
Antrenor: Alex Dupont
Foști mari jucători: Rolland Courbis, Dado Prso

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
LEGEA pe care o așteptau extrem de mulți ROMÂNI. S-a decis azi, 28 martie: Așa cum am promis
LEGEA pe care o așteptau extrem de mulți ROMÂNI. S-a decis azi, 28 martie: Așa cum am promis
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…