Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Mutu, „cadou pentru fani”!** Venirea românului la Cesena este considerată un miracol de oficiali

Mutu, „cadou pentru fani”!** Venirea românului la Cesena este considerată un miracol de oficiali

Oficialii Cesenei sunt în al nouălea cer după ce l-au achiziționat pe Mutu. Și suporterii apreciază transferul: site-ul clubului a fost blocat după ce a fost anunțată vestea cea mare.
Mutu, "cadou pentru fani"!** Venirea românului la Cesena este considerată un miracol de oficiali

Oficialii Cesenei sunt în al nouălea cer după ce l-au
achiziționat pe Mutu. Și suporterii apreciază transferul: site-ul
clubului a fost blocat după ce a fost anunțată vestea cea mare.

O echipă mică, dar cu planuri mari. Și în centrul lor, Mutu. „A
fost visul nostru interzis. Știam că va fi greu să-l aducem. Era un
lux pentru noi, pentru că e un campion. L-am vrut din ianuarie. Era
un cadou pe care președintele a vrut să-l facă tuturor fanilor
Cesenei. Timpul ne va arăta dacă alegerea noastră a fost una
câștigătoare”, a dezvăluit Lorenzo Minotti, directorul Cesenei,
imediat după acontarea „Briliantului”. „L-am convins cu alte
argumente, nu cele financiare”, a mai spus fostul oficial și
cunoscut al lui Mutu din perioada Parma. Aluzie la salariul mai mic
al atacantului român față de perioada Fiorentina.

Cadoul a fost primit cu entuziasm de suporterii Cesenei. Anunțul
oficial al transferului lui Mutu a „rupt” site-ul Cesenei. Dacă de
obicei pe site intrau în medie 2.500 de vizitatori, joi, între
orele 18:00 și 00:00 a fost accesat de 9.000!

A mai
egalat un record

Massimo Ficcadenti a fost tehnicianul cu care Cesena s-a salvat
de la retrogradare sezonul trecut. Deși a petrecut 50% din timp în
zona fierbinte, la final a încheiat pe 15, cu 43 de puncte, șapte
peste Sampdoria, prima sub linie. Formula de joc a fost una
ofensivă pe hârtie, 4-3-3, dar lipsa jucătorilor de calitate, mai
ales la mijloc, a afectat eficiența sistemului gândit de
Ficcadenti. Cei trei atacanți (Giaccherini, Jimenez și Bogdani) au
marcat 24 din cele 38 de goluri (medie de un gol pe meci), dar
multe reușite au fost rodul unor creații personale. Au lipsit
baloanele eficiente servite din linia a doua. Excepția s-a numit
Marco Parolo, jucător care i-a atras atenția și lui Prandelli (o
selecție în martie).

Arhitectul noii Cesena nu va fi însă Ficcadenti, care și-a
reziliat contractul pe cale amiabilă, după ce i-a salvat pe
„căluții de mare” de la retrogradare. Mister-ul lui Mutu e Marco
Giampaolo, dorit la un moment dat și în Ghencea. Giampaolo a
condus-o în prima jumătate a sezonului trecut pe Catania, dar s-a
despărțit de sicilieni după ce n-a obținut rezultate prea
bune.
Mutu este la a șasea echipă de Serie A din carieră, după Inter
Milano, Hellas Verona, Parma, Juventus și Fiorentina. E un record
pe care în acest secol l-au mai bifat doar trei fotbaliști: Appiah,
acum coechipier cu internaționalul român, Makinwa și Budan.

2
milioane de euro (salariu plus bonusuri) va câștiga Mutu la
Cesena pe sezon. Adică 20 la sută din bugetul pe care alb-negrii îl
au prevăzut pentru salarii

2 sezoane (plus unul cu
drept de prelungire) e durata înțelegerii dintre Mutu și
Cesena

Patronul, aproape
de-o seamă cu Mutu

Mutu a lăsat
familia Della Valle și Florența pentru Igor Campedelli (foto, 37 de
ani) și Cesena. Noul patron, cu doar cinci ani mai în vârstă decât
Mutu, are afaceri în turism și construcții și e un împătimit al
fotbalului.

În tinerețe,
Campedelli a evoluat pe la câteva echipe de amatori, iar fratele
său, Nicola, e un fost internațional de tineret al Italiei.
Originar din Cesena, Igor Campedelli a reușit să preia echipa de
suflet în 2007, când Cesena era la un pas de faliment. E omul care
a susținut promovarea din 2010, cel care l-a vrut pe Mutu încă din
ianuarie și care l-a pus acum pe „Briliant” în centrul noului său
proiect. Un tip care nu se teme însă să-și exprime punctul de
vedere, chiar și când nu e pe placul fanilor. În februarie, după o
serie de rezultate negative, când ultrașii Cesenei cereau imperativ
demiterea lui Ficcadenti, Campedelli le-a spus pas. Și a avut
dreptate. Ulterior, Cesena și-a revenit și s-a salvat de la
retrogradare. Mutu e cadoul de împăcare cu fanii.

„Sunt foarte fericit că fac
parte din acest proiect și sper să nu dezamăgesc”, Adrian Mutu,
atacant Cesena

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro