Mutu, apărat de coechipieri:** „Gestul lui nu a fost intenționat! Arbitrul a exagerat eliminându-l!”

Căpitanul echipei Cesena, Marco Parolo, a declarat că atacantul Adrian Mutu era dezamăgit după meciul cu Fiorentina, scor 0-0, la care a fost eliminat, însă a precizat că gestul românului ce a dus la primirea cartonașului roșu nu a fost intenționat, informează violanews.com.
Mutu, apărat de coechipieri:** "Gestul lui nu a fost intenționat! Arbitrul a exagerat eliminându-l!"

Căpitanul echipei Cesena, Marco Parolo, a declarat că atacantul Adrian Mutu era dezamăgit după meciul cu Fiorentina, scor 0-0, la care a fost eliminat, însă a precizat că gestul românului ce a dus la primirea cartonașului roșu nu a fost intenționat, informează violanews.com.

„La Mutu a fost vorba de un marcaj strâns la el: a încercat să dea din brațe, să se elibereze. Poate arbitrul a exagerat eliminându-l, dar asta a fost decizia lui. Vor urma partide importante pentru noi și cred că atunci când va reveni Mutu ne va ajuta. Nu va fi o problemă ci o valoare în plus pentru această echipă și va demonstra acest lucru în timp. La finalul meciului era dezamăgit, dar gestul lui nu a fost intenționat. Nu era nevoie să își ceară scuze, având în vedere faptul că nu a făcut gestul din răutate”, a spus Parolo.

Conform calciomercato.com, tehnicianul Marco Giampaolo a criticat reacția lui Adrian Mutu, ce a dus la eliminare. ” Un jucător poate avea greșeli de tehnică, așa cum ar fi un penalti ratat. Dar nu este permisă o reacție care să ducă la sancționare. Nici lui Adrian și nici oricărui alt jucător”, a afirmat Giampaolo, care consideră greșeala lui Mutu una de neiertat, deoarece românul și-a privat echipa de calitățile sale.

Formația Cesena, cu atacantul Adrian Mutu în teren până în minutul 73, a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, duminică, pe teren propriu, în compania echipei Fiorentina, în etapa a VII-a a campionatului Italiei.

Adrian Mutu a fost eliminat în minutul 73, după ce l-a lovit cu cotul pe Cassani.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]