Metodă inedită de a scăpa de Marica!** Vezi ce SURPRIZĂ‚ i-au făcut oficialii lui Stuttgart

  • Publicat:
  • Actualizat:

Problemele pe care atacantul român le are cu cei de la VfB
Stuttgart sunt departe de a mai putea fi rezolvate, zilele lui
Marica la gruparea germană fiind numărate.

Deși gruparea la care Marica este încă legitimat și-a început deja
pregătirile pentru viitorul sezon, oficialii echipei s-au gândit
să-i facă o „surpriză” internaționalului român și i-au prelungit
acestuia vacanța pentru a împiedica revenirea acestuia alături de
colegi.

Suspendat încă din februarie, ca urmare a unui diferend cu
antrenorul, Bruno Labbadia, Marica nu mai este dorit la Stuttgart,
iar directorul sportiv Fredi Bobic i-a prelungit acestuia vacanța
și speră să-i rezolve transferul la Lokomotiv Moscova cât mai
urgent..

Chiar dacă pentru internaționalul român, nemții au plătit 8
milioane de euro în 2007, cel mai scump transer din istoria
clubului, el va fi cedat fără nicio pretenție financiară, iar
potrivit cotidianului Stuttgarter Zeitung, Marica are șanse mari să
joace în Rusia din sezonul următor, la Lokomotiv Moscova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!

Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup