Românul ajuns în SUA pentru un salariu imens a rămas uimit de ce a descoperit în America: „E o altă lume”

Românul ajuns în SUA pentru un salariu imens a rămas uimit de ce a descoperit în America: „E o altă lume”
foto INSTAGRAM LOUIS MUNTEANU

Un fotbalist român este foarte impresionat de ce a descoperit în America, la scurt timp după ce a prins transferul carierei.

Louis Munteanu a dat lovitura și s-a transferat în MLS, la DC United. Fostul atacant de la CFR nu are evoluții strălucite la noua sa echipă, dar se bucură de tot ce îl înconjoară, departe de continentul european.

Primele impresii ale lui Louis Munteanu din SUA: „E la un alt nivel”

La începutul acestui an, Louis Munteanu s-a transferat de la CFR la DC United. Clujenii s-au ales cu peste 6 milioane de euro, în timp ce jucătorul își va umple conturile cu peste 1 milion de euro pe sezon.

În prezent, este accidentat, la scurt timp de la debutul campionatului. A avut timp să se adapteze și a fost fascinat de modul în care sunt primiți jucătorii străini.

„Infrastructura aici este la un alt nivel. Nici în Italia nu am întâlnit așa ceva. În ceea ce privește adaptarea, băieții m-au primit foarte bine. Este o altă lume din acest punct de vedere. Toată lumea vrea să te ajute. Aici am simțit cea mai mare diferență față de Europa.

Toți sunt deschiși să te ajute și îți vor binele. Chiar ieri am avut o ședință cu toți jucătorii noi care au ajuns în MLS în acest sezon, împreună cu foști jucători care au evoluat în MLS timp de 10 ani. Au încercat să ne dea sfaturi despre cum să ne adaptăm cât mai repede și ce ar trebui să facem pentru a ne integra.

Pentru mine contează aceste lucruri, iar cine mă cunoaște știe cum sunt eu în viața de zi cu zi, un băiat timid. Tot ce s-a întâmplat până acum m-a făcut să mă simt ca unul de-ai lor, nu un străin în țara lor”, a dezvăluit Louis Munteanu, potrivit Digi Sport.

Americanii încă așteaptă să îl vadă la treabă pe atacantul român

În primele sale meciuri, Louis Munteanu nu a impresionat. A bifat doar 5 apariții, iar în total a adunat 120 de minute în campionat, plus alte 76 de minute în US Open Cup. S-a accidentat deja de două ori, astfel că răbdarea americanilor e greu încercată, în condițiile în care este cel mai scump transfer din istoria clubului.

„Jucătorul care a semnat pe o sumă record cu D.C. United încă nu a fost titular în niciun meci. Louis Munteanu, adus pentru o sumă inițială de aproximativ 7 milioane de dolari, nu are goluri și nu a oferit nicio pasă decisivă în 120 de minute. D.C. a marcat doar șase goluri în șapte meciuri”, au scris jurnaliștii americani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania