Lui Alex Băluță îi priește la noua echipă. VIDEO | Olteanul, un nou gol pentru Slovan Liberec

Stranieri
Lui Alex Băluță îi priește la noua echipă. VIDEO | Olteanul, un nou gol pentru Slovan Liberec

Alexandru Băluţă (26 de ani) a înscris pentru Slovan Liberec contra celor de la Ceske Budejovice, într-o partidă disputată luni seara, în etapa a 11-a din prima ligă cehă, încheată cu scorul de 4-2.

Băluţă a deschis scorul în minutul şapte al confruntării de pe teren propriu. Fostul atacant de la Universitatea Craiova, care aparţine de Slavia Praga, a profitat de un şut respins în bară de portarul advers şi a trimis în plasă din apropierea careului mic. A fost a doua reuşită semnată de craiovean în cele patru partide disputate la Slovan. Primul gol a venit în Cupa Cehiei, miercuri, împotriva lui SK Prostejov, scor 3-1. De asemenea, Băluţă a izbutit o pasă decisivă în meciul cu Opava, scor 1-1, din runda precedentă a campionatului.

După reuşita lui Băluţă, oaspeţii au revenit în joc graţie golurilor lui Ledecky şi Brandner, venite în minutul 15, respectiv 16. Slovan a egalat la doi în minutul 23, prin Potocny. După pauză, gazdele şi-au asigurat victoria prin reuşitele semnate de Musa şi Mara, din minutul 54, respectiv 70. Băluţă a fost înlocuit de Michal Beran, în minutul 84.

Slovan Liberec s-a impus cu 4-2 contra lui Ceske Budejovice şi a urcat pe locul 8 în prima ligă cehă, cu 14 puncte. În 11 runde, echipa lui Alexandru Băluţă a înregistrat patru victorii, două remize şi cinci eşecuri.

Alexandru Băluţă a fost împrumutat de Slovan Liberec, la începutul lunii septembrie, de la Slavia Praga, până la sfârşitul sezonului în curs.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]