Lisav Eissat (21 de ani), transferat în vară în Anglia, a reușit primul gol pentru Bristol City, în victoria în fața celor de la Preston North End, scor 3-1. Fanii lui Briston, care au făcut deplasarea pentru această partidă, au fost în extaz după reușita românului.
Internaționalul român, titular și integralist, a fost desemnat „omul meciului”, Flashscore l-a notat cu 8,5, peste media echipei, care a fost de 7,1.
Lisav Eissat, internaționalul român de origine israeliană, a marcat primul său gol pentru Bristol City, gruparea din liga secundă engleză. Iar reacția fanilor a fost una pe măsura reușitei fundașului român.
Titular în meciul Preston North End – Bristol City, în etapa 4 din Championship, Eissav a înscris pentru 2-1, în minutul 79, cu o lovitură de cap după o lovitură liberă executată din partea dreaptă.
Fanii lui Bristol City, care au făcut deplasarea pentru această confruntare, au fost în extaz după golul lui Eissav și l-au aclamat la scenă deschisă, dovadă fiind imaginiile care au fost publicate pe social media.
În minutul 85, Bristol City a înscris din nou, însă golul a fost anulat, din cauza unui fault în atac comis de internaționalul român.
După această fază, Bristol City a reușit să marcheze un gol valabil, în minutul 86, prin Ballard, iar meciul s-a încheiat cu scorul final de 3-1.
Bristol City a ajuns la două victorii consecutive în actualul sezon și se află pe locul 5, cu 7 puncte, la trei de liderul Swansea.
Eissav a fost desemnat „omul meciului”, atât de cei de la Flashscore, cât și de Sofascore. Internaționalul a avut statistici foarte bune în acest meci. O precizie a paselor de 91% (52 din 57), a paselor lungi de 73 % (8 din 11), trei dueluri aeriene câștigate, din tot atâtea și unu duel la sol din cele cinci.
De asemenea, a avut două intercepții și șapte recuperări.
Lisav Eissat a venit de la Maccabi Haifa la Bristol City, în schimbul a 2.500.000 de euro, iar contractul cu gruparea engleză este valabil pe o perioadă de patru ani, până în vara lui 2030.
Pentru Eissat, format la Maccabi Haifa, transferul la Bristol City este prima experiență internațională.
La nivel de juniori, Eissat a jucat pentru echipele naționale ale Israelului. Eligibil pentru a juca pentru naționala României, Eissat a debutat la echipa de seniori în octombrie 2025, având deja patru selecții la „tricolori”. De asemenea a jucat și la echipa de U 21 a României, unde are două selecții.