Laurențiu Reghecampf, antrenor într-unul dintre cele mai periculoase campionate din lume, a primit o nouă ofertă din Sudan. Tehnicianul a fost ofertat de Al-Hilal Omdurman pentru a rămâne pe banca echipei încă trei ani.
Ajuns la vârsta de 50 de ani, „Reghe” este departe de fotbalul autohton. Antrenorul a luat o decizie neobișnuită în acest an, de a merge în Sudan, o țară afectată de un război civil extins. Din cauza conflictului intern, cele mai importante echipe sudaneze evoluează în campionatul din Rwanda.
Al-Hilal Omdurman vrea să-și asigure serviciile lui Laurențiu Reghecampf pentru următorii trei ani. Sudanezii i-au oferit românului o prelungire a contractului pentru aceeași perioadă, informează Sport.ro. Noua înțelegere a antrenorului ar urma să expire în vara anului 2029.
În acest moment, „Reghe” încasează un salariu lunar de 15.000 de euro. Dacă va fi de acord cu noua propunere, acesta ar urma să câștige 23.000 de euro lunar, cu aproximativ 50% mai mult decât la momentul sosirii sale în Africa.
Conducerea sudanezilor a fost impresionată de parcursul bun al echipei, care a înregistrat 14 meciuri jucate și o singură înfrângere. Al-Hilal Omdurman se află pe locul 16 în campionatul rwandez, cu 7 puncte din 3 meciuri disputate.
Este important de menționat că celelalte echipe au între 10 și 11 meciuri jucate, cu excepția celor de la Al-Merreikh, conaționala lui Al-Hilal Omdurman. Cele două cluburi au fost acceptate recent în campionatul rwandez și au acum de recuperat partidele restante. Totodată, „Reghe” are 6 puncte în Grupa C din Liga Campionilor Africii.
Laurențiu Reghecampf s-a declarat mulțumit de posibilitatea de a-și disputa meciurile lui Al-Hilal Omdurman în Rwanda. Campionatul este într-o creștere considerabilă în Africa, într-o țară care, deși are o populație redusă și a trecut printr-un genocid șocant în urmă cu 31 de ani, este una dintre cele mai dezvoltate din regiune.
„Decizia de a juca în Rwanda… Nu știu ce s-a întâmplat în trecut și cum au stat lucrurile, dar vreau să clarific ceva foarte important. Clubul Al-Hilal, staff-ul tehnic, jucătorii, oamenii din conducere, cu toții avem un singur obiectiv: să luăm cele mai bune decizii pentru echipă, să câștigăm meciul și să cucerim un trofeu major.
De aceea, decizia de a veni în Rwanda s-a luat la nivel colectiv. Am cerut părerea jucătorilor. I-am întrebat dacă preferă să joace aici sau în Libia. Apoi, m-am consultat cu staff-ul meu. Și, în final, am discutat și cu conducerea. Și am ajuns la concluzia că cea mai bună variantă pentru noi e să ne începem campania (n.r. din Liga Campionilor) în Rwanda.
Apoi, spre sfârșitul fazei grupelor, e posibil să ne mutăm în Libia pentru ultimele trei etape. Avem multe deplasări și am ajuns la concluzia că e mai bine pentru jucători să începem aici, în Rwanda. Primul nostru meci (n.r. în Champions League) va fi aici. Apoi, în a doua etapă, mergem în Congo, care e la doar două ore de aici. Așadar, totul e mai ușor de gestionat”, a spus Laurențiu Reghecampf, pe site-ul oficial al clubului.