„L-am văzut, iau 70 de milioane de euro pe el!” Ce se mai întâmplă cu „perla” pe care a pariat Gigi Becali

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Florentin Matei, una dintre cele mai mari speranțe ale Stelei din ultimii ani, caută acum să-și relanseze cariera la Volyn Luțk

Tânărul mijlocaș a fost considerat unul dintre cele mai bune produse ale Academiei Stelei. La 15 ani, a fost în probe la Liverpool, dar părinții săi au considerat că este prea tânăr pentru un asemenea pas. A continuat fotbalul la Academia Stelei, însă parcursul său a dezamăgit. N-a reușit să se impună, iar în 2011 s-a despărțit de gruparea din Ghencea. Și-a căutat norocul prin Italia, la juniorii Fiorentinei și ai Cesenei, însă n-a reușit să se impună.

În cele din urmă, în toamna anului trecut, a semnat un contract cu Volyn Luțk, echipă la care este legitimat și Eric Bicfalvi. Până acum, mijlocașul ajuns la 20 de ani a intrat în nouă meciuri și a adunat 665 de minute. În acest timp, Florentin Matei a înscris un gol și a dat o pasă de gol. Departe însă de a fi considerat un jucător de bază. Fostul junior al Stelei a fost titular în ultima etapă din Ucraina, 0-0 acasă cu Vorskla Poltava, însă a fost înlocuit în minutul 77.

Drumul de la „iau 70 de milioane pe el”, la „ăsta nu ajunge niciodată fotbalist”

Florentin Matei a fost considerat o mare speranță a Stelei, însă Gigi Becali a decis să-l îndepărteze de la echipă în finalul anului 2010.

Inițial, calitățile tehnice ale lui Florentin Matei l-au încântat pe patronul închis al Stelei, care se declara convins că acesta va deveni cel mai scump jucător din istoria clubului din Ghencea.

„Acum, nu mă mai înșel. Am fost și eu și l-am văzut la antrenament. O să fie cel mai mare jucător scos de Steaua. Exact ca Hagi, are același stil, și cum lovește mingea, și cum driblează. Ă‚sta va fi noul Hagi. Cică e mai bun ca Hagi. El va fi noul Hagi, cred că voi lua pe el 70 de milioane de euro peste câțiva ani „, spunea Becali despre Florentin Matei.

Anii au trecut însă, iar Florentin Matei a fost considerat de antrenorii Stelei din acea perioadă prea „fragil” pentru a face pasul spre echipa mare. În cele din urmă, Becali a decis să-i arate ușa mijlocașului, care și-a încercat norocul în Italia, la Fiorentina și Cesena, dar și în Franța, unde a rămas câteva lui la Bastia. Nu a reușit să convingă, iar în această vară a semnat cu gruparea din Ucraina, unde a început să joace, iar astăzi și-a trecut în premieră și numele pe lista marcatorilor.

„Dacă ăsta ajunge fotbalist eu îmi tai capul.  Nu s-a născut fotbalist, el s-a născut să jongleze mingea. Matei n-are nici forță, nici viteză”, spunea Becali în momentul în care l-a îndepărtat pe Matei.

Momente cumplite pentru Gică Popescu, în închisoare. Declarația cutremurătoare făcută de tatăl său în urmă cu puțin timp

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…