Keșeru nu mai vrea la Nantes

„Mariajul" dintre Claudiu Keșeru și FC Nantes se apropie de final. Internaționalul de tineret a declarat în Ouest-France că este nemulțumit de faptul că este utilizat foarte rar de antrenorul Elie Baup. În vârstă de 22 ani, Keșeru se gândește să părăsească echipa la care evoluează din 2004. „Am impresia că sunt de prea mult timp aici, iar faptul că nu joc mă deranjează. Sunt dezamăgit, mă văd deja în poziția de anul trecut, deși am jucat mai mult în acest an", a precizat atacantul, care în returul sezonului trecut a fost împrumutat la FC Libourne Saint-Seurin. Din cele 18 etape scurse din actualul sezon, Keșeru a fost utilizat doar în jumătate dintre ele și a reușit să înscrie numai un gol. Și tehnicianul Elie Baup ar fi de acord cu o eventuală despărțire de român, mai ales că vrea să scape de câțiva jucători. „Avem un lot numeros și ar trebui să reducem efectivul. Trebuie să găsim soluții pentru cinci sau șase jucători care nu prea au posibilitatea să evolueze constant. Este păcat să nu joace o perioadă îndelungată", a spus Baup.
Keșeru nu mai vrea la Nantes

„Mariajul“ dintre Claudiu Keșeru și FC Nantes se apropie de final. Internaționalul de tineret a declarat în Ouest-France că este nemulțumit de faptul că este utilizat foarte rar de antrenorul Elie Baup.
În vârstă de 22 ani, Keșeru se gândește să părăsească echipa la care evoluează din 2004. „Am impresia că sunt de prea mult timp aici, iar faptul că nu joc mă deranjează. Sunt dezamăgit, mă văd deja în poziția de anul trecut, deși am jucat mai mult în acest an”, a precizat atacantul, care în returul sezonului trecut a fost împrumutat la FC Libourne Saint-Seurin. Din cele 18 etape scurse din actualul sezon, Keșeru a fost utilizat doar în jumătate dintre ele și a reușit să înscrie numai un gol. Și tehnicianul Elie Baup ar fi de acord cu o eventuală despărțire de român, mai ales că vrea să scape de câțiva jucători. „Avem un lot numeros și ar trebui să reducem efectivul. Trebuie să găsim soluții pentru cinci sau șase jucători care nu prea au posibilitatea să evolueze constant. Este păcat să nu joace o perioadă îndelungată”, a spus Baup.

"Mai multe formații din liga secundă franceză se interesează de un împrumut al atacantului român." – Christian Lariepe, director sportiv FC Nantes

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania