Ionuț Radu, înger și demon! VIDEO | A făcut o gafă uriașă, dar i-a și salvat pe „grifoni” în Juve – Genoa 2-1. Ronaldo a adus victoria campioanei în prelungiri

Ionuț Radu, înger și demon! VIDEO | A făcut o gafă uriașă, dar i-a și salvat pe
  • Publicat:

Juventus a câștigat greu meciul jucat pe teren propriu cu Genoa, echipa la care românul Ionuț Radu (22 de ani) a fost titular și a încasat două goluri, în partida terminată cu scorul de 2-1 pentru campioana Italiei. Radu a greșit la golul torinezilor, dar a avut și o intervenție de excepție

„Bătrâna Doamnă” s-a impus in-extremis, cu 2-1, după ce Cristiano Ronaldo (34 de ani) a adus succesul pentru troinezi, dintr-un penalty transformat în minutul 90+5. Până în acel moment, Leonardo Bonucci a deschis scorul în minutul 36, după ce Ionuț Radu a gafat în stilul Florin Prunea în ’94 cu Suedia, ieșind aiurea la o centrare din corner. Înaintea primului gol, Radu a intervenit excelent la un șut al lui Dybala, din apropiere.

Kouame a egalat pentru „grifoni”, în minutul 41. Genoa a avut și doi eliminați în partida contra lui Juventus. Cassata a fost trimis mai devreme la cabine, în minutul 51, pentru cumul de cartonașe galbene, ultimul pentru o ținere. Federico Marchetti, rezerva lui Radu, a văzut cartonașul roșu direct, în afara terenului pentru câteva incidente.

Ronaldo a obținut ușor un penalty în ultimul minut, după o cădere prea lejeră în careu, la o intervenție la care nu a fost atins de adversar. De la punctul cu var, Ronaldo nu i-a dat nicio șansă portarului român, care a ghicit colțul pe care a executat starul lusitan, dar nu a putut face nimic.

VIDEO CU TOATE GOLURILE DIN MECIUL JUVENTUS – GENOA 2-1

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…