INTERVIU | Mircea Lucescu, primele cuvinte ca antrenor în Rusia: „Zenit are tot ce am nevoie pentru această meserie”. Când se va muta la Sankt Petersburg

INTERVIU | Mircea Lucescu, primele cuvinte ca antrenor în Rusia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu, noul antrenor al echipei ruse Zenit Sankt Petersburg, este de părere că poate avea succes în competițiile continentale și a declarat că vrea să dezvolte clubul din Rusia, potrivit site-ului oficial al lui Zenit.

Mircea Lucescu a semnat, marți, un contract valabil pe 2 ani cu echipa Zenit Sankt Petersburg, grupare care a terminat sezonul pe locul 3 în Rusia.

„Este o mare onoare să fiu antrenorul lui Zenit. Știam potențialul acestei echipe de când lucram la Șahtior, știu ce vor fanii de la Zenit, să avem succes în Europa. Îmi aduc aminte când s-a transferat Tymoshchuk la Sankt Petersburg și îmi place să-l urmăresc cum joacă. Zenit a câștigat campionatul cu el în echipă în 2007 și apoi trofeele europene. Și eu cred că putem avea succes în competițiile continentale.

Zenit are tot ce am nevoie pentru această meserie. Am avut o întâlnire extrem de profesionistă cu oamenii din conducerea clubului, am vizitat noul stadion, Zenit are foarte mult potențial. Și bineînțeles vorbim despre Sankt Petersburg, unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Sper ca împreună să îndeplinim visurile fanilor. Sunt foarte entuziast și abia aștept să încep munca.

Voi veni la Sankt Petersburg la începutul lunii iunie. Voi fi prezent la finala Ligii Campionilor și apoi voi începe. Cu câteva zile înainte, vor avea loc testele medicale pentru echipă. Trebuie să mă întâlnesc cu jucătorii, să îi cunosc mai bine și să le înțeleg abilitățile, cunoștințele, ambițiile, dorințele și visurile în Rusia și Europa. Zenit are jucători foarte buni și nu vreau să încep cu critici. Vreau să dezvolt echipa și să ajut jucătorii tineri. Îmi place să lucrez cu fotbaliști tineri, au entuziasmul și dorința de a munci din greu.

Sper să devin cel mai bun manager în ochii suporterilor, pentru că tot ce facem este pentru fani. Fără ei, nu poate exista o echipă bună. Vreau să fiu sigur că vor fi de partea mea, că au încredere în jucători. Ei îi asigur că vom da totul pentru a-i face fericiți”, a declarat Lucescu într-un interviu pentru site-ul formației ruse.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele