În timpul războiului din Cecenia au murit peste 150.000 de oameni

Intrarea în Groznîi este marcată de o poartă uriașă, păzită de milițieni cu chipiuri cât diagonala unui televizor de bun-simț. Parcurgem străzi mici, trecem pe lângă ruine, văd blocuri ciuruite. Peste tot sunt urme ale unui război care a durat 14 ani. Parcă citindu-mi gândurile, Yakya spune: „Aici au murit, neoficial, vreo 150.000 de oameni. Acum e liniște. Noul președinte, Kadârov, este prieten cu Moscova și face totul ca să modernizeze țara, să o deschidă spre Occident. Dovadă e fotbalul. A investit enorm în echipă, speră să o ducă în Europa, asigură condiții de lux, vrea să recupereze ce a pierdut Cecenia în ultimul deceniu“. Mă uit pe fereastră și văd că a pierdut enorm… Blocuri vechi comuniste, cu tencuială scorojită, piețe sărace, cu oameni amărâți, care nu par să mai fi zâmbit de mult… dar altfel pare liniște și e curățenie. În centru însă e altă viață. Clădiri noi, lumini, arteziene, multe flori. Și omniprezentele panouri cu Ramzan Kadârov, salvatorul Ceceniei. Îl rog pe Yakya să trecem și pe lângă stadion, iar de pe un deal reușesc să văd interiorul care arată rezonabil.

Tatăl președintelui, ucis pe stadion

„Acum patru ani, aici a murit tatăl lui Ramzan. Era președinte și i-au detonat de la distanță o bombă, chiar sub tribuna oficială. Au murit și 14 dintre gărzile lui. Dar prietenii tăi care vin să joace aici, românii, să nu se teamă. Noi, cecenii, nu avem nimic cu străinii, acum e liniște, siguranță“, afirmă ghidul, completând amuzat: „Dar să joace bine“.  Yakya are habar de fotbal și îmi mai dă câteva relații: „Suporterii sunt incandescenți, au un temperament cum n-ai văzut, se umple stadionul, sunt fanatici pentru fotbal, pentru că ne-a lipsit atâția ani.“ Același lucru îmi spusese și ministrul cecen al Sportului, cu care am reușit să stau puțin de vorbă. „Echipa nu se pregătește la Groznîi, nu pentru că ar fi periculos, ci pentru a evita orice urmă de teamă pe care ar putea să o aibă jucătorii“, îmi dezvăluise în plus acesta.