Ilie Dumitrescu a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Ianis Hagi: „S-a operat în Anglia, acolo unde a fost și Van Dijk!”

Ilie Dumitrescu a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Ianis Hagi: „S-a operat în Anglia, acolo unde a fost și Van Dijk!”
  • Publicat:

Ianis Hagi trece prin momente grele după ce „s-a rupt” în Cupa Scoției!

Ilie Dumitrescu a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Ianis Hagi, aflând astfel când ar putea reveni pe teren internaționalul român.

„O să îmi doresc să vorbesc cu el în cel mai scurt timp. Este o pierdere pentru că este un jucător important care trecea printr-o perioadă foarte bună și cu siguranță o să ne afecteze. Trebuie să fim alături de el și să îl încurajăm. Din păcate, sunt și astfel de momente în fotbal pe care nu le poți evita. În cazul lui este vorba de foarte mult ghinion”, a spus Edi Iordănescu, în conferința de presă în care a fost prezentat de FRF.

Ilie Dumitrescu, detalii despre accidentarea lui Ianis Hagi: „Stă șase luni, în cel mai fericit caz!”

Ilie Dumitrescu susține că moralul lui Ianis Hagi este la cote înalte, chiar dacă jucătorul lui Rangers nu va mai putea juca în acest sezon și va rata inclusiv marile meciuri cu Borussia Dortmund, din 16-imile Europa League.

„Am vorbit cu Ianis, era foarte puternic. S-a operat în Anglia, unde s-a operat și van Dijk. Mi-a spus că, în cel mai fericit caz, stă șase luni, dar se poate prelungi la șapte-opt luni”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Ianis Hagi a avut nevoie de o operație la genunchi, a făcut-o ieri. Din păcate, nu îl vom mai putea folosi tot restul sezonului. Am vorbit ieri cu el, este pozitiv, concentrat și sunt sigur că recuperarea va decurge rapid” – Ilie Dumitrescu

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup