Îl așteaptă ‘ca pe Dumnezeu’!** Comeback de senzație pentru Dorin Goian: „E bun de tot și ne-ar ajuta mult! Va fi primit bine și de fani”

Îl așteaptă 'ca pe Dumnezeu'!** Comeback de senzație pentru Dorin Goian:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorin Goian are probleme în Italia, unde nu a reușit evoluții care să impresioneze la Spezia, iar formația din Serie B ar agrea o despărțire de fundaș în această iarnă.

Dacă italienii vor rupe contractul cu „Goe”, acesta va reveni mai mult ca sigur la Rangers, formația de unde a fost împrumutat în Italia.

Retrogradată în liga a IV-a din Scoția, Rangers s-a văzut nevoită să se despartă de principalele vedete ale echipei, însă acum ar putea primi un ajutor nesperat din partea românului, care ar putea fi forțat să revină în Scoția.

Anul trecut, Dorin Goian a făcut un sezon excelent la Ragners și a reușit să-i cucerească pe fani și prin loialitatea arătată în momentele dificiele prin care a trecut clubul. Inițial a acceptat reducerea salariului, după care a anunțat că va juca în orice condiții pentru Rangers, indiferent de liga în care va evolua formația de pe Ibrox. A plecat însă la Spezia, din cauza incapacității clubului de-ai plăti salariul, însă acum ar putea reveni mai repede decât se aștepta.

Mutarea a primit deja „ok”-ul și din partea lui fostului fundaș italian Lorenzo Amoruso, care a evoluat pentru Rangers timp de șase sezoane, între 1997 și 2003.

„Mi-l amintesc foarte bine pe Goian, de când juca la Palermo. E un jucător foarte bun și cred  că fanii lui Rangers au putut vedea asta în sezonul trecut. ASpezia nu s-a descurcat foarte bine în acest sezon. Au cheltuit mult, dar sunt departe de primele locuri. Nivelul fotbalistic din Serie B e foarte bun, deci o revenire a lui Goian la Rangers ar fi foarte bună„, spune Lorenzo Amoruso în Evening Times.

Sursa citată susține că și impresarul Florin Manea a confirmat această variantă a revenirii pe Ibrox. Scoțienii sunt siguri că Goian ar fi primit excelent de fani și ar reprezenta un atu important în lupta pentru promovare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen