Ianis Hagi revine în țara în care s-a născut! A decis să semneze cu un club neaşteptat din Superlig

Ianis Hagi revine în țara în care s-a născut! A decis să semneze cu un club neaşteptat din Superlig
FOTO: Profimedia 1 septembrie 2025

Ianis Hagi a decis în privința viitorului său și revine în țara în care s-a născut la o echipă despre care nu s-a mai scris până acum din Superlig.

Fiul „Regelui” va evolua în noul sezon în Turcia, țară în care Gică Hagi a scris istorie pe final de carieră. Ianis Hagi are șansa să își relanseze cariera la Alanyaspor, după ce ar fi refuzat o ofertă din La Liga.

Ianis Hagi semnează cu Alanyaspor: revine în țara în care s-a născut

Mircea Lucescu nu l-a privilegiat pe fiul lui Gică Hagi și l-a scos din lotul României pentru „dubla” cu Cipru și Canada. Ianis Hagi nu a mai stat pe gânduri, dat fiind faptul că noul sezon a început deja și a ratat pregătirea din presezon.

Internaționalul român ar urma să semneze cu Alanyaspor un contract valabil pe trei ani. Oferta turcilor a fost de două ori mai mari decât cea a lui Elche, club din La Liga la care Ianis Hagi și-ar fi dorit să ajungă, a anunțat Fanatik.

Cine e Alanyaspor, echipa la care ar urma să evolueze Ianis Hagi

Fondată în acealași an cu Dinamo București (1948), Alanyaspor a debutat pentru prima dată în primul eșalon în 2016. Cea mai bună clasare a fost locul 5, în sezonul 2019-2020, atunci când a ajuns și în finala Cupei Turciei, pierdută cu Trabzonspor, 0-2.

În prezent, echipa antrenată de Joao Pereira se află pe locul 9 în campionatul Turciei. Lotul e evaluat la 20 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt. Cel mai bine cotat jucător e Yusuf Ozdemir, 2.6 milioane de euro.

La noua sa echipă, Ianis Hagi ar putea încasa un salariu de peste 1 milion de euro. În ultima vreme s-a scris că ar avea o înțelegere cu Fatih Karagumruk, o nou-promovată care i-ar fi oferit 1 milion de euro. Mutarea la Alanyaspor nu a fost, momentan, confirmată de niciuna dintre cele două părți.

Răzvan Burleanu era încrezător în urmă cu câteva ore că Ianis Hagi va alege o echipă importantă care îi va pune în valoare calitățile.

„(n.r. dacă știe ceva legat de transferul lui Ianis Hagi) Nu, dar sunt foarte încrezător că va semna cu o echipă importantă astfel încât acolo să își poată pune în valoare potențialul său. E liber de contract ceea ce înseamnă că poate semna în orice moment. Sunt sigur că are toate abilitățile necesare de a cântări bine. Își dorește ceea ce e cel mai bine pentru el mai ales acum. Faptul că e liber de contract, e un avantaj”, a declarat Răzvan Burleanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]