I-a vrăjit pe francezi și le-a luat mințile arabilor!** Ofertă fabuloasă pentru Nicoliță: șeicii vor să-l îngroape în bani

Evoluțiile lui Bănel Nicoliță sunt apreciate în Franța, fostul stelist devenid unul dintre cei mai importanți jucători de la Saint Etienne.
I-a vrăjit pe francezi și le-a luat mințile arabilor!** Ofertă fabuloasă pentru Nicoliță: șeicii vor să-l îngroape în bani

Evoluțiile lui Bănel Nicoliță sunt apreciate în Franța, fostul stelist devenid unul dintre cei mai importanți jucători de la Saint Etienne.

Forma bună pe care o traversează mijlocașul l-a făcut și pe fostul său antrenor de la Steaua, Cosmin Olăroiu, să facă tot posibilul pentru a încerca achiziționarea acestuia.

Olăroiu e dispus să renunțe la doi jucători străini pentru a-i face loc în echipă lui Bănel, anunță presa din zona Golfului.

„Olăroiu ne-a înaintat o listă cu jucători pe care îi dorește. Vom încerca să facem tot posibilul să-i satisfacem poftele”, a afirmat Mohamed Obaid Hamad Musharraf, oficial al lui Al-Ain.

La Saint Etienne, Bănel are un salariu de 420.000 de euro pe an, iar cei de la Al Ain îi pregătesc un salariu de trei ore mai mare decât are în prezent.

La Al Ain evoluează și fostul căpitan al Stelei, Mirel Rădoi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]