Gol în suflet

Gol în suflet
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Niculae a marcat aseară un gol pentru Monaco, în meciul
câștigat cu 2-0 în fața lui Auxerre, în etapa a patra din Ligue
1.

Meciul dintre Monaco și Auxerre a avut o însemnătate deosebită
pentru atacantul român. Niculae își întâlnea fosta echipă, la care
a petrecut ultimele patru sezoane din carieră. „Nu e loc de
sentimente. Trebuie să câștigăm”, a spus Nico înaintea partidei și
s-a ținut de cuvânt.

Nu numai că Monaco a învins, scor 2-0, dar internaționalul român a
avut o prestație de excepție, el fiind autorul primului gol, în
minutul 52, cu un șut din unghi, din interiorul careului. Imediat
după ce mingea a intrat în plasă, Niculae a lăsat capul în jos,
gestul său semănând perfect cu cel al lui Claudiu Niculescu din
meciul Dinamo – Universitatea Cluj. La fel ca și „Clau-gol”, Nico a
părut mai mult afectat decât bucuros după ce și-a învins fosta
echipă.

Două
goluri în patru etape

De când s-a transferat la Monaco, Niculae pare alt jucător. Dacă la
Auxerre era omul responsabil cu pasele decisive, în Principat el
și-a regăsit pofta de gol. În patru etape, românul a marcat deja de
două ori, exact jumătate din cât a reușit la Auxerre în ultimele
două sezoane! „Mă bucur că am dat gol, dar, în același
timp, îi respect pe cei de la Auxerre. Știam că sunt obosiți,
pentru că au jucat un meci infernal cu Zenit, în Liga Campionilor,
și asta a fost în avantajul nostru”
, a spus Niculae după
meci.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele