Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Gata! DC United a anunțat oficial suma de transfer pe care a plătit-o pentru Louis Munteanu

Gata! DC United a anunțat oficial suma de transfer pe care a plătit-o pentru Louis Munteanu

Gata! DC United a anunțat oficial suma de transfer pe care a plătit-o pentru Louis Munteanu
FOTO SPORT PICTURES

S-a terminat telenovela transferului lui Louis Munteanu. Atacantul a semnat cu DC United, iar americanii au anunțat suma oficială de transfer de la CFR.

Louis  Munteanu a părăsit CFR și se va alătura unui club din SUA, imediat ce va rezolva cu viza de muncă și Certificatul Internațional de transfer. A semnat un contract pe trei ani și jumătate, iar americanii au anunțat pe site-ul clubului oficial că CFR va încasa 7 milioane de dolari.

Louis Munteanu, transfer de 7.000.000 de dolari în SUA

Nelu Varga a dat lovitura și a realizat cel mai important transfer de când a preluat gruparea din Gruia. Louis Munteanu era transferat pentru 2 milioane de euro de la Fiorentina, în urmă cu doi ani, iar acum a plecat pe o sumă impresionantă la americani. Deși în vară pretențiile erau mult mai mari, în cele din urmă clubul clujean a decis să cedeze jucătorul în schimbul sumei de 7 milioane de dolari.

„Clubul Negru-Roșu a semnat cu atacantul în vârstă de 23 de ani un contract de transfer în valoare de 7 milioane de dolari, un record pentru club.

D.C. United a semnat un contract de transfer permanent cu atacantul internațional român Louis Munteanu, care joacă la CFR Cluj în prima ligă românească. Munteanu se va alătura echipei în așteptarea primirii vizei P-1 și a certificatului de transfer internațional”, au anunțat americanii.

Suma nu este finală, CFR având șansa să mai încaseze până la 10 milioane de dolari din bonusuri de performanță, dar și 35% dintr-un viitor transfer.

FOTO: DCUNITED.COM

„Louis este un atacant tânăr și dinamic, a cărui capacitate de finalizare și versatilitate îl fac candidatul perfect pentru actualul nostru grup ofensiv.

Mișcarea sa fără minge, ritmul de lucru neobosit, capacitatea de a crea spații și instinctul de a finaliza în ultima treime adaugă o nouă dimensiune atacului nostru. Câștigarea titlui de golgheter în SuperLiga în primul său sezon la CFR Cluj este o dovadă a eticii de muncă a lui Louis și a abilității sale naturale de marcator.

Acest lucru, combinat cu experiența sa europeană la o vârstă atât de fragedă, îl diferențiază de alți jucători, motiv pentru care am fost hotărâți să-l aducem la club. Suntem încântați să-l primim în District.”, a declarat Dr. Erkut Sogut, director general pentru operațiuni sportive al D.C. United.

La noua sa echipă, Louis Munteanu va încasa 1 milion de euro pe sezon, iar suma va crește cu 10% în al doilea an. Are ocazia să facă impresie bună la americani chiar înainte de debutul Cupei Mondiale, acolo unde România s-ar putea califica dacă trece de barajul cu Turcia, respectiv Slovacia/Kosovo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]