Gabi Tamaș a fost arestat, după o urmărire ca în filme cu poliția din Israel. A fost prins băut la volan, conducând cu 205 km/h. UPDATE: Un ziarist local a rupt tăcerea: „E posibil să se întâmple asta”

Autor: Daniel Anghel Publicat: 26 Mar. 2019, 20:41 Actualizat: 26 Mar. 2019, 21:33 Stranieri

Presa din Israel a scris despre un fotbalist care a fost surprins conducând cu o victeză de 205 kilomtetri pe oră în noaptea dintre luni și marți și acesta e chiar românul Gabriel Tamaș (35 de ani).

UPDATE Un ziarist din Israel, Igal Goldstein, a venit cu câteva amănunte în cazul lui Gabi Tamaș: „Viteza maximă admisă în zona respectivă era de 90 km/h. Avea o alcoolemie de 0.77. Mâine, la ora 12:00, ora Israelului, va apărea din nou în fața tribunalului. Judecătorul va decide dacă va putea pleca sau dacă va trebui să stea mai multe zile în arestul poliției. Acum trebuie să aflăm cum s-a ajuns la așa ceva. E greu de spus ce verdict se va da. Clubul i-a dat un avocat. E posibil să scape ieftin, pentru că nu a rănit pe nimeni.

Cred că la final, jucătorul va fi ok. Tribunalul va decide cât de mare va fi amenda. Nu e prima oară când un jucător de fotbal ajunge într-o asemenea situația. E posibil să primească ore de muncă în folosul comunității, s-a mai întâmplat și în alte cazuri. Pentru moment, clubul nu vrea să comenteze acest incident. Sunt șanse foarte, foarte mici ca el să ajungă în spatele gratiilor”, a spus Igal Goldstein, pentru Digi Sport.


UPDATE O instanță din Israel a decis prelungirea detenției lui Gabi Tamaș, depistat conducând un vehicul în stare de ebrietate cu viteza de 205 km/h, anunță surse judiciare citate de cotidianul Yediot Aharonot. Pe lângă alcoolemie și depășirea vitezei legale, Tamaș a fost prins și cu un permis care nu este valabil!

Jucătorul a fost adus într-o instanță judiciară din orașul Petah Tikva, situat în apropiere de Tel Aviv, iar judecătorul a prelungit detenția preventivă până cel puțin miercuri, au declarat surse judiciare.

Conform gsp.ro, care citează surse din anturajul fotbalistului, Poliția din Petah Tikva a refuzat cererea de eliberare și arest la domiciliu depusă de Gabriel Tamaș, iar fundașul român ar urma să apară miercuri în fața judecătorilor.


UPDATE: Presa din Israel susține că Gabi Tamaș va rămâne în arest pentru următoarele 30 de zile.


UPDATE: Au apărut și primele imagini cu Tamaș după eveniment. A fost fotografiat de jurnaști în momentul în care a ajuns la tribunal. Sursa foto: sport1.maariv.co.il


UPDATE: Gabi Tamaș ar fi fost urmărit pe autostradă de poliție, cu 205 km/h, dublu față de limita de viteză cu care se circulă în zona respectivă. Totul s-a derulat pe câțiva km, după ce polițiștii au reușit să oprească mașina românului. Oamenii legii l-au supus unui control cu aparatul etilotest și s-a dovedit că Tamaș avea o concentrație alcoolică în aerul respirat de 0.77g/l.

Presa din Israel a aflat că Tamaș se află în momentul de față la tribunal, în așteparea unei decizii. Fundașul român este însoțit de un oficial al echipei.

(FOTO: sport1.maariv.co.il)


Ebraicii nu i-a publicat numele acestuia la cererea Poliției, dar din declarația dată de aceștia reiese că Tamaș poate fi fotbalistul în cauză: „În această seară, un ofițer care lucra pe străzi a surprins o mașină care circula cu 205km/h. A început să-l urmărească și l-a oprit după câțiva kilometri. Vorbind cu șoferul care era alături de două femei, polițistul a descoperit că acesta nu vorbea ebraică și că trăia în Israel de un an și jumătate. Polițistul a simțit mirosul de alcool din mașină iar șoferul, un bărbat născut în 1983, a fost supus la un test de alcoolemie ce a detectat un nivel de trei ori mai mare decat cel permis de lege”.


Tamaș s-a născut pe 9 noiembrie 1983 la Brașov. În 2002 a fost promovat la prima echipă a lui Dinamo, iar în cariera sa a mai trecut pe la Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Brom, CFR Cluj, Doncaster, Watforf și FCSB. Acesta este jucătorul lui Hapoel Haifa din vara anului 2017.

Ultima partidă a lui Tamaș în tricoul echipei naționale a fost în meciul cu Serbia de pe Arena Națională. Acesta a fost eliminat în minutul 44 după un fault dur.
 

 

Autor: Daniel Anghel Publicat: 26 Mar. 2019, 20:41 Actualizat: 26 Mar. 2019, 21:33 Stranieri
Pe aceeași temă
Averea Tamarei Buciuceanu-Botez îi rămâne lui Ionică din Liceenii
Averea Tamarei Buciuceanu-Botez îi rămâne lui Ionică din Liceenii
Marea actriţă Tamara Buciuceanu-Botez a murit
Marea actriţă Tamara Buciuceanu-Botez a murit
VIDEO Imagini fantastice în China: Cerul s-a luminat ca la prânz în toiul nopţii! NASA a intrat pe fir
VIDEO Imagini fantastice în China: Cerul s-a luminat ca la prânz în toiul nopţii! NASA a intrat pe fir
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
Faza care nu s-a vazut la TV! A pus mana pe telefon si l-a sunat de urgenta pe secundul lui Radoi chiar inainte de pauza! Explicatiile selectionerului
Faza care nu s-a vazut la TV! A pus mana pe telefon si l-a sunat de urgenta pe secundul lui Radoi chiar inainte de pauza! ...
Ultima dorinta a Tamarei Buciuceanu! Ce le-a cerut apropiatilor pe patul de spital
Ultima dorinta a Tamarei Buciuceanu! Ce le-a cerut apropiatilor pe patul de spital
Andreea Mantea - Pictorialul care îţi semnează divorţul - GALERIE FOTO
Andreea Mantea - Pictorialul care îţi semnează divorţul - GALERIE FOTO
Becali, ce lovitură! Patronul FCSB-ului s-a dezlănţuit şi a făcut o nouă aroganţă. A plătit mai mult decât pe Stanciu, Moruţan sau Dennis Man
Becali, ce lovitură! Patronul FCSB-ului s-a dezlănţuit şi a făcut o nouă aroganţă. A plătit mai mult decât pe Stanciu, ...
Este OFICIAL! O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai MULTE ZILE LIBERE în România!! !
Este OFICIAL! O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai MULTE ZILE LIBERE în România!! !
Surpriză de proporţii: De unde vin ouăle de la Lidl
Surpriză de proporţii: De unde vin ouăle de la Lidl
„Bunicuţa” sexy, vedetă pe Instagram: Cum arată, de fapt, femeia care câştigă 250.000 de dolari pe an - FOTO / VIDEO
„Bunicuţa” sexy, vedetă pe Instagram: Cum arată, de fapt, femeia care câştigă 250.000 de dolari pe an - FOTO / VIDEO
România – Norvegia 0-0 se joacă ACUM! LIVE VIDEO în preliminarii EURO 2020
România – Norvegia 0-0 se joacă ACUM! LIVE VIDEO în preliminarii EURO 2020
România-Norvegia, EURO 2020. Meciul cât o calificare! Doar suporteri sub 14 ani în tribune
România-Norvegia, EURO 2020. Meciul cât o calificare! Doar suporteri sub 14 ani în tribune
E nebunie! Nimeni nu se aștepta la așa ceva înainte de România - Norvegia
E nebunie! Nimeni nu se aștepta la așa ceva înainte de România - Norvegia
Cui îi rămân averea și casa Tamarei Buciuceanu-Botez. Banii ajung la „Ionică”, cel care este nepotul din viața reală a fostei mari actrițe
Cui îi rămân averea și casa Tamarei Buciuceanu-Botez. Banii ajung la „Ionică”, cel care este nepotul din viața ...
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
Tamara Buciuceanu Botez a murit. Cum a răbufnit Carmen Tănase: ”Să vă fie rușine!”
Tamara Buciuceanu Botez a murit. Cum a răbufnit Carmen Tănase: ”Să vă fie rușine!”
Stefan Banica despre Tamara Buciuceau – „A plecat spre mai bine și nu a luat nimic cu ea”
Stefan Banica despre Tamara Buciuceau – „A plecat spre mai bine și nu a luat nimic cu ea”
Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare tv.  Cine este barbatul cu care o relatie de 32 de ani. Decizia ei de a nu se marita le-a afectat povestea de iubire
Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare ...
Xonia, desfigurata de operatiile estetice!? S-a trezit cu fata super umflata. Ce se intampla cu ea? A spus tot adevarul
Xonia, desfigurata de operatiile estetice!? S-a trezit cu fata super umflata. Ce se intampla cu ea? A spus tot adevarul
Prima maşină fără şofer din România, accident spectaculos în Botoşani - VIDEO
Prima maşină fără şofer din România, accident spectaculos în Botoşani - VIDEO
BOMBĂ! Cui i-a rămas AVEREA Tamarei Buciuceanu! Actrița nu a avut copii și a decis să i-o lase toată lui
BOMBĂ! Cui i-a rămas AVEREA Tamarei Buciuceanu! Actrița nu a avut copii și a decis să i-o lase toată lui
Oana Sârbu, imagini FĂRĂ INHIBIȚII la 51 de ani! Adolescenta timidă din Liceenii s-a lăsat acum pozată așa! FOTO
Oana Sârbu, imagini FĂRĂ INHIBIȚII la 51 de ani! Adolescenta timidă din Liceenii s-a lăsat acum pozată așa! FOTO
Cauza morții Tamarei Buciuceanu
Cauza morții Tamarei Buciuceanu
Ce ar trebui să facem în cazul unui atac armat în masă ca să ne salvăm viața
Ce ar trebui să facem în cazul unui atac armat în masă ca să ne salvăm viața