From India, with love. Deși a anunțat că s-a retras, Mutu are contract cu Pune City, iar echipa vrea să-l pună jucător-antrenor

From India, with love. Deși a anunțat că s-a retras, Mutu are contract cu Pune City, iar echipa vrea să-l pună jucător-antrenor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mutu are șanse mari să se reîntoarcă în fotbal din postura de jucător-antrenor. Mutu mai are încă un contract pe următorul sezon cu Pune City FC, echipa din prima ligă indiană cu care a semnat un contract pe doi ani în 2014, iar indienii vor să-l convingă să preia și banca tehnică pentru acest sezon

  • Noul sezon din Indian Super League va avea loc în perioada septembrie-decembrie 2015

Pe 8 ianuarie, Adrian Mutu refuza să intre în direct la o emisiune difuzată pe postul DigiSport, motivând, chiar de ziua sa de naștere, că nu mai este fotbalist. ‘Nu mai vreau să vorbesc despre fotbal, m-am retras din activitate”, au fost vorbele lui Mutu, redate în vorbire indirectă de moderatorul emisiunii. De atunci, fostul atacant al Fiorentinei, legitimat ultima dată la Petrolul Ploiești, nu a mai apărut decât în paginile tabloidelor, mai întâi după divorțul de Consuelo, iar, mai apoi, prin prisma relației cu Sandra Bachici. Din punct de vedere sportiv, declarația lui Mutu din ianuarie a părut că taie din rădăcină orice presupunere, iar zvonurile care l-au dat la echipa lui Cosmin Contra, Guangzhou R&F, au fost departe de adevăr. Însă Mutu nu este decis să se retragă.


Mutu a plecat de la Petrolul în septembrie 2014, dar a semnat prea târziu cu Pune, care nu a mai avut timp să înregistreze contractul, deși jucătorul își luase viză de India

Un milion de euro pe două sezoane

Motivul îl reprezintă chiar contractul semnat în cursul anului trecut cu formația Pune City FC, din noua SuperLigă indiană, un proiect la care au luat parte jucători mari, precum Alex del Piero, Marco Materazzi sau David Trezeguet. Potrivit presei italiene, Mutu semnase un contract pe doi ani cu formația indiană, în urma căruia urma să primească circa un milion de euro salariu. Doar că din cauza întârzierii cu care au fost înregistrate actele, Mutu nu a mai apucat să joace pentru Pune City, acolo unde a ajuns, însă, David Trezeguet. Doar că angajamentul lui Mutu este pe doi ani, iar românul ar trebui să își onoreze în actualul sezon, în care Pune, echipă deținută și de Fiorentina, va lua parte.

Însă soarta lui Mutu s-ar putea schimba la 180 de grade. Potrivit unor surse apropiate de clubul italian, echipa Viola i-ar putea propune lui Mutu să devină jucător-antrenor la Pune în viitorul sezon, având în vedere că Franco Colomba are oferte din Italia și ar putea să le dea curs în această vară. Cert e doar că pentru a primi salariul pe care Pune l-a stipulat în contract, Mutu va trebui să se prezinte la echipă și să joace în actualul sezonul. Iar în cazul în care Mutu ar avea statutul de jucător-antrenor, pe care, spre exemplu, Marco Materazzi l-a avut la Chennayin, iar David James la Kerala Blasters, atunci ar fi prima experiență pentru român în această postură. Una pe care Gică Hagi l-a văzut pe Mutu încă de anul trecut: „E un jucător care are personalitate, care știe fotbal, eu zic că poate fi un antrenor bun, depinde de el”.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…