În luna martie, naționala U17 a României s-a calificat pentru prima dată în istorie la Campionatul Mondial. Căpitan de echipă este fotbalistul care joacă la Real Madrid.
Echipa U17 va juca la Cupa Mondială din Qatar, programată între 19 noiembrie şi 13 decembrie. Mai mult ca sigur că din lot va face parte și juniorul lui Real Madrid, Edu Corlat (17 ani).
Pe 28 martie, naționala de fotbal U17 a României obținea calificarea la Campionatul Mondial de la finele anului, după ce învingea în preliminarii Islanda cu 5-2 și Portugalia cu 1-0.
Șocul grupei de calificare a fost că Portugalia, campioana europeană și mondială la respectiva categorie de vârstă, a terminat pe ultimul loc, retrogradând în Liga B.
La cele două confruntări mai sus amintite, plus la eșecul cu Italia, 1-2, căpitan de echipă a fost Eduardo Corlat, jucător legitimat la Real Madrid.
Integralist de fiecare dată, el a fost evidențiat inclusiv de prestigioasa publicație engleză The Guardian, care a întocmit lista celor mai buni 60 de jucători născuţi în 2009.
Corlat are companie selectă. Alte nume asupra cărora s-au oprit jurnaliștii sunt Joshua Nga Kana de la Anderlecht, Matous Srb de la Bayern Munchen sau Mikkel Bro Hansen de la PSV.
„Căpitanul naționalei României la categoria sa de vârstă și jucător al academiei lui Real Madrid, Corlat este genul de fotbalist pe care cu greu îl poți ignora în timpul unui meci.
Înțelegerea jocului îl face să pară mai matur decât cei din jurul său. Are o poziționare excelentă și știe să paseze mingea, fără să ezite să iasă el însuși cu mingea din apărare.
Antrenorul său de la naționala României U17, Mircea Diaconescu, îl descrie drept un jucător care «are scris Real Madrid pe el».
Acesta adaugă că Corlat este un profesionist desăvârșit, poate juca sub presiune și face parte dintr-o generație foarte bună de jucători români”, au notat cei de la The Guardian.
În ceea ce privește Campionatul Mondial U17 care va avea loc între 19 noiembrie şi 13 decembrie în Qatar, România a fost repartizată în Grupa K.
„Tricolorii” debutează pe 21 noiembrie împotriva Mexicului, iar următoarele adversare sunt Venezuela și Camerun.
Toate partidele se joacă în cadrul Aspire Zone, cunoscut și ca Doha Sports City, din Al Rayyan, al treilea oraș ca mărime din țară, la interval de 3 zile.
Primele două se califică în faza următoare a competiției, alături de alte 8 formații clasate pe locul 3 în cele 12 grupe.
România este una din cele 4 echipa debutante, alături de Serbia, Vietnam și Tanzania. Și precedenta ediție, cea din 2025, a fost organizată de Qatar.
Portugalia avea să câștige competiția și a avut un parcurs aproape perfect, cu 6 victorii, o remiză și o singură înfrângere, în faza grupelor, 1-2 cu Japonia.
Egalul a fost în semifinale, cu Brazilia, 0-0 după 90 de minute. La această categorie de vârstă nu se joacă prelungiri, iar Portugalia s-a impus cu 6-5 la loviturile de departajare.
Dar schimbarea antrenorului și a întregii generații de jucători a avut un rezultat dedorit pentru lusitani. Învinsă de România cu 0-1, Portugalia a retrogradat în Liga B europeană.