Florin Bratu, prezentat oficial în Cipru! Mesajul antrenorului după ce a semnat cu Karmiotissa

Florin Bratu, prezentat oficial în Cipru! Mesajul antrenorului după ce a semnat cu Karmiotissa

Florin Bratu va antrena în Cipru, unde a fost prezentat sâmbătă de clubul Karmiotissa.

Florin Bratu, prezentat oficial în Cipru! Mesajul antrenorului după ce a semnat cu Karmiotissa

Conducerea clubului Karmiotissa, din Cipru, a semnat contractul cu noul antrenor, Florin Bratu. Românul a semnat un angajament valabil până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire până în vara lui 2024.

Florin Bratu a fost prezentat oficial de Karmiotissa și, cu această ocazie, a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare.

„Dragilor, mă bucur să pot împărtăși cu voi faptul că încep o nouă aventură!

Am semnat cu formația de primă ligă din Cipru – Karmiotissa FC și sunt pregătit pentru a-mi pune experiența în slujba acestei formații cu obiective ambițioase.

Vă mulțumesc că îmi sunteți mereu alături!”, a scris Florin Bratu pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Florin Bratu (@florinbratuofficial)

Florin Bratu, impresionat de condițiile pe care le-a găsit în Cipru

Antrenorul Florin Bratu a semnat în Cipru, cu Karmiotissa, unde spune că are parte de condiții extraordinare. Acesta a vorbit cu ProSport și a dezvăluit atât detalii privind durata contractului, cât și obiectivul pe care îl are la noua formație.

„Sunt de două zile în Cipru! Am vrut să am o experiență și în afara României. Am semnat cu Karmiotissa, iar obiectivul este să ajungem pe un loc cât mai bun în play-out. Condițiile din Cipru sunt excelente, am fost impresionat de ceea ce am găsit aici. Înțelegerea este până în vară, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.

N-a contat neapărat că aici joacă și Răzvan Grădinaru, dar pot să spun că el este foarte apreciat aici, este bine văzut de către ciprioți”, a declarat Florin Bratu, pentru ProSport.

(Sursă foto: Instagram Florin Bratu)

Echipa este pe locul 10, în play-out, și sper să arătăm mai bine. Până la urmă, acesta este motivul schimbării antrenorilor, apar unele nemulțumiri.

Echipa are trei jucători la echipele naționale, iar unul dintre ei, Danzell Gravenberch, a evoluat la un moment dat la U Cluj. Este convocat la naționala din Surinam, după ce a jucat la toate selecționatele de juniori ale Olandei.

În lot sunt multe nume care au evoluat la un nivel important și acum sunt aici pentru a se regăsi. După primele contacte, pot spune că sunt optimist.

– Florin Bratu, pentru Digi Sport

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania