Andrei Rațiu ar fi iar pe lista de transferuri în La Liga, Barcelona insistând se pare pentru internaționalul român care evoluează în tricoul celor de la Rayo.
La vară, catalanii ar urma să se despartă de Jules Kounde, lista jucătorilor care vor pleca de la Barcelona fiind mai lungă.
Barcelona pregătește deja sezonul viitor, în condițiile în care își dorește probabil să forțeze câștigarea UEFA Champions League.
Astfel, Andrei Rațiu ar fi iar o țintă pentru catalani, care însă au alcătuit o listă mai largă, pe care s-ar afla și Denzel Dumfries, jucătorul lui Cristi Chivu la Inter.
Internaționalul român are o clauză de 25 de milioane de euro, suma fiind probabil accesibilă pentru un club atât de puternic precum Barcelona.
„În fiecare zi îmi place tot mai mult Rațiu, mi se pare un fundaș lateral extraordinar. Nu știu cum de nu este la o echipă mai mare. L-aș da la schimb chiar acum, om pe om, pentru Alexander-Arnold, ba chiar aș și plăti”, a spus fostul mare fotbalist Poli Rincon la Cadena Cope.
„Andrei Rațiu atinge nivelul sezonului trecut și este senzațional. Incredibile sunt liniile de presiune ale adversarului pe care le sparge pentru a lovi și a fi un atacant în plus. Își lateralizează poziția spre interior și este o adevărată bătaie de cap pentru adversar”, spunea în urmă cu câteva luni jurnalistul Jonay Amaro, pe X. În plus, acesta afirma despre Rațiu că „zboară” și este „un animal”.
Andrei Rațiu are șansa să arate de ce este în stare și în Europa, Rayo fiind una dintre favoritele la cucerirea Conference League. În semifinalele competiției, formația din Spania are însă o misiune dificilă în fața lui Strasbourg, echipă care a eliminat-o pe Mainz în sferturi.
„Fundașul român joacă la nivel înalt de câteva sezoane la Rayo Vallecano și a atras atenția mai multor cluburi importante, printre care și a Barcelonei. Anul trecut, chiar Deco (n.red. – director sportiv FC Barcelona) s-a gândit să întărească defensiva (n.red. – Rațiu fiind o opțiune). Acum, Rațiu poate arăta din nou de ce e urmărit de cei de pe Camp Nou. Ar fi o ocazie de a își arăta calitatea”, a notat as.com.
Chiar dacă Barcelona a impresionat în La Liga, se anunță mai multe mișcări importante și în privința despărțirilor.
Astfel, Jules Kounde va părăsi liderul din La Liga, cel mai probabil, conform celor de la El Nacional.
Kounde a ajuns la Barcelona de la Sevilla, catalanii plătind pentru acesta în jur de 50 de milioane de euro în vara anului 2022.