„Don” Florin de Primera! O fostă semifinalistă a Ligii a mărit oferta la cinci milioane de euro. Singurul obstacol din calea transferului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Andone e foarte aproape să plece de la Cordoba. Deportivo la Coruna a mărit oferta inițială pentru atacantul român, iar transferul depinde de îndeplinirea unei singure condiții.

Fosta semifinalistă a Ligii Campionilor în 2004 a înaintat, pentru început, o ofertă de trei milioane de euro, dar Cordoba, care vrea cel puțin șase milioane de euro, a refuzat-o. Vineri, Diario de Cordoba scrie că Deportivo a înaintat o nouă ofertă, de cinci milioane de euro, considerată mult mai apropiat de ceea ce doresc șefii Cordobei. Singura condiție care mai trebuie îndeplinită este ca Depor să-i cedeze Cordobei 30% din viitorul transfer al vârfului de 23 de ani.

Aflat în vacanță după ce a participat cu România la EURO 2016, Florin Andone nu s-a prezentat la reunirea Cordobei, după ce, luna trecută, și-a luat adio de la fanii andaluzi. Atacantul e tentat să accepte o ofertă din Primera, după ce frica de atentate l-a făcut să renunțe la varianta Galatasaray, echipă care-i oferea un salariu de un milion de euro pe sezon.

21 de goluri a marcat Andone pentru Cordoba, în ultimul sezon

89 de minute a jucat Florin Andone la Euro 2016. Atacantul a fost titular cu Franța, când a evoluat 61 de minute, și a intrat pe parcurs în partidele cu Elveția (a jucat 6 minute) și Albania (a jucat 22 de minute)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…