Divorț neașteptat în Israel: Adrian Păun a fost la un pas de revenirea în Superliga! „L-am fi vrut, dar nu mai era timp pentru acte”. Unde ar putea ajunge fostul mijlocaș de la CFR Cluj | EXCLUSIV

Divorț neașteptat în Israel: Adrian Păun a fost la un pas de revenirea în Superliga! „L-am fi vrut, dar nu mai era timp pentru acte”. Unde ar putea ajunge fostul mijlocaș de la CFR Cluj | EXCLUSIV

Plecat în toamna lui 2022 în campionatul israelian, Adrian Păun, 28 ani, e pe punctul de a părăsi după numai un sezon liga din Orientul Apropiat. Este vorba despre un divorț neașteptat: jucătorul a fost la un pas de revenirea în Liga 1! ”L-am fi vrut, dar nu mai era timp pentru acte”, recunoaște un conducător din L1.

I-a costat 500.000 de euro pe israelieni

Cu 28 de selecții la loturile naționale ale României, dintre care însă numai una la prima reprezentativă, Păun s-a despărțit în urmă cu un an de CFR având în palmares cinci titluri cu gruparea din Gruia. Iar mutarea la Beer Sheva a însemnat prima sa aventură externă, după 9 campionate petrecute în tricoul ardelenilor.

Adrian Păun a evoluat timp de un deceniu la CFR Cluj, pornind de la juniorii clubului din Gruia/ FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO

Hapoel a achitat mai întâi 200.000 de euro pentru un împrumut, apoi a completat cu încă 300.000 de euro în sensul unui transfer definitiv. Iar fotbalistului i-a pus pe masă un salariu lunar de 25.000 de euro.

  • 1 milion de euro este cota actuală a lui Păun pe portalul transfermarkt.com, o prăbușire de la 1,6 milioane de euro, nivelul din momentul transferului la Beer Sheva

”Sunt fericit să mă alătur lui Hapoel Beer Sheva. Unul dintre oamenii cu care am vorbit înainte de mutare a fost coechipierul meu, Ovidiu Hoban. Mi-a povestit despre club și despre momentele grozave prin care a trecut aici. Am auzit multe de la el despre publicul uimitor, pe care abia aștept să-l întâlnesc la meciurile viitoare”, spunea Păun la instalarea în Israel, pe pagina de facebook a clubului.

Bătaia generală din luna mai i-a pus capac

Între timp însă, povestea de iubire s-a topit, iar ”Păun nu va mai rămâne la Beer Sheva”, arată surse Prosport. Ruptura s-ar fi produs din luna mai, când românul a fost implicat într-un scandal teribil la derby-ul cu Maccabi Haifa, 2-1 în play-off.

Atunci, după fluierul final, într-o tensiune mare, Păun a intrat în clinci cu un adversar, l-a împins și apoi l-a călcat, după care s-a iscat o bătaie generală. S-a ales cu cinci etape de suspendare, în timp ce ”inamicul” său de la momentul declanșării haosului, Zaarura, a încasat 15 meciuri de pauză.

  • 5 partide a adunat Păun în actualul sezon la Beer Sheva, patru în preliminariile Europa League și una în campionat (13 minute cu Hapoel Hadera)

Șefii lui Sepsi, Laszlo Dioszegi și Attila Hadnagy, l-ar fi dorit la Sf. Gheorghe pe Adrian Păun

Pus pe lista de transferuri, Păun ar fi putut reveni deja în L1! Dar mutarea s-a blocat la ”mustață”! ”E adevărat, am intrat într-o discuție chiar în ultima zi de mercato, dar timpul era deja mult prea scurt pentru finalizarea unui împrumut. Ne-ar fi interesat, poate reactivăm tema la iarnă”, a punctat pentru Prosport Attila Hadnagy, directorul general al lui Sepsi.

Variantele disponibile: Cehia, Grecia, Turcia, Qatar

Sunt însă șanse ca Păun să plece însă deja zilele următoare de la Beer Sheva, mai ales că întoarcerea în România n-ar fi prima opțiune a jucătorului.

Surse Prosport spun că fotbalistul așteaptă în această perioadă variante de ultimă oră în țările în care perioada de transferuri e încă deschisă. Iar pe radar sunt Cehia, Grecia, Turcia și Qatar.

  • 18 septembrie e data la care se încheie mercato în Qatar, fereastra de transfer cea mai extinsă dintre țările unde ar putea ajunge Păun
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania