Dennis Man și Valentin Mihăilă, mai aproape de Serie C decât de Serie A! Românii, titulari într-o nouă înfrângere a Parmei

Redactor:
Mihai Cheleș
Dennis Man și Valentin Mihăilă, mai aproape de Serie C decât de Serie A! Românii, titulari într-o nouă înfrângere a Parmei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dennis Man și Valentin Mihăilă, mai aproape de Serie C decât de Serie A! Echipa pentru care cei doi fotbaliști români evoluează, Parma, a înregistrat o nouă înfrângere în Serie B, duminică, iar situația din clasament se complică serios.

Parma a pierdut pe terenul celor de la Reggina, scor 1-2.  Pentru Parma a fost a treia înfrângere din cele nouă etape disputate. Formația antrenată de Enzo Maresca ocupă locul 14, cu 10 puncte, cu un punct mai puțin de cât Como, formație aflată pe primul loc de baraj pentru menținerea în Serie B.

Parma a legat cinci etape consecutive fără victorie: trei egaluri și două înfrângeri. Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost titulari, însă nu au prins ultimul fluier al meciului pe gazon.

Parma, o nou meci dezamăgitor în Serie B!

Dennis Man a evoluat până în minutul 66, când a fost înlocuit de Roberto Inglese. Fotbalistul român a făcut un meci foarte slab, iar publicația de casă a celor de la Parma – „Parmalive” – i-a acordat nota 4. De asemenea, l-au descris pe român ca fiind „nervos și inutil” în partida cu Reggina.

Valentin Mihăilă a stat mai mult pe teren decât Dennis Man. A fost înlocuit în minutul 78, cu portughezul Felix Correia. Fostul jucător al Universității Craiova a fost mult mai activ decât conaționalul său. A luat câteva acțiuni pe cont propriu, însă fără efecte pe tabelă.

Aceeași publicație i-a acordat lui Valentin Mihăilă nota 4,5. Italienii au caracterizat evoluția sa ca fiind „la fel de inutilă precum cea a lui Dennis Man”. Cea mai mare notă a echipei – 6, a fost primită de autorul unicului gol, Franco Vazquez, și portarul Gianluigi Buffon.

Atât Dennis Man, cât și Valentin Mihăilă, fac parte din lista preliminară a stranierilor convocați de Mirel Rădoi pentru ultimele două partide din grupa de calificare la Cupa Mondială, din luna noiembrie, contra Islandei (11 noiembrie) și Liechtenstein (14 noiembrie).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen