Dennis Man s-a antrenat pe terenul echipei din România. Coleg inedit pentru „tricolor”

Călin MNERIE
Dennis Man s-a antrenat pe terenul echipei din România. Coleg inedit pentru „tricolor”
Foto: Sport Pictures

Dennis Man (27 de ani) s-a întors pentru câteva zile acasă, la Vladimirescu (Județul Arad) și a îmbinat odihna în sânul familiei cu antrenamentele de menținere a condiției fizice. Internaționalul român s-a pregătit în fiecare zi a săptămânii ce se încheie pe arena „Constantin Sfârlogia”, din comuna arădeană, alături de băiatul de 15 ani al primului său antrenor, Călin Dehelean. Lucas joacă la formația locală, CS Vladimirescu, dar a crescut la Atletico Arad, acolo unde s-a format și Man, ca fotbalist

Acum, fotbalistul Parmei a plecat într-un sejur de o săptămână în Grecia, alături de fratele său, Renato, și de câțiva prieteni, pentru ca pe 14 iulie să fie prezent la reunirea echipei de club. Man a asistat și el din vacanță la plecarea lui Cristi Chivu la Inter și numirea spaniolului Carlos Cuesta pe banca grupării „cruciate”. Noul tehnician va împlini 30 de ani pe 29 iulie și e cu doar 3 ani și o lună mai în vârstă decât fotbalistul arădean, care are șanse mari să schimbe echipa în această vară.

Torino s-a înscris pe lista formațiilor ce și-l doresc pe Dennis Man

Dacă atacantul Parmei, Ange-Yoan Bonny, a ajuns deja la Inter, iar fundașul fundașul Giovanni Leoni (18 ani) este dorit și el de Chivu, dar și de rivala din oraș, AC Milan, Man ar putea semna cu o altă echipă din nordul Italiei.

După Lazio, Bologna și Genoa, a intrat și Torino pe lista echipelor care se bat pe semnătura internaționalului arădean. Echipa granata tocmai l-au vândut pe Samuele Ricci la AC Milan pentru 25 de milioane de euro și ar avea bani să o convingă pe Parma.

„Torino a cerut informații despre Dennis Man, care pleacă de la Parma după o perioadă dezamăgitoare în Serie A. Extrema Parmei a fost aproape de Lazio zilele trecute, înainte de apariția problemelor financiare ale clubului”, a scris Nicolo Schira, un jurnalist italian specializat în transferuri.

Prețul fixat de Parma pentru Man este de 15 milioane de euro, în condițiile în care valoarea de piață a arădeanului, conform Transfermarkt, a scăzut la 10 milioane de euro. Fostul fotbalist de la UTA și FCSB nu a mai marcat în Serie A de pe 1 decembrie 2024 și a terminat sezonul pe banca de rezerve a formației din Reggio Emilia.

Man: „Eu niciodată nu am declarat că vreau să plec, dar, dacă e cazul…”

Dacă la echipa de club Man nu a mai marcase de pe 1 decembrie 2024, într-un Parma – Lazio 3-1, arădeanul a fost omul meciului pentru naționala tricoloră, în victoria cu 2-0 obținută cu selecționata Ciprului, din cadrul rundei cu numărul 4 din Grupa H a preliminariilor pentru Cupa Mondială.

Dennis Man a marcat golul de 2-0 și a oferit „assist-ul” pentru Florin Tănase, ce a deblocat partida. La finalul acelei partide disputate la începutul lunii iunie, Dennis Man a vorbit despre șansele naționalei la calificare, dar și despre ceea ce urmează pentru el la echipa de club.

„Este foarte important, aveam foarte mare nevoie de victorie. Ne dă moral. Voiam să scoatem mai mult din primul meci, dar ăsta este fotbalul. Continuăm, privim spre viitor. Se putea mai bine, suntem conștienți. Meciuri mai sunt, suntem încrezători. Dacă nu vor mai fi șanse, vom vedea la baraj.

În primul rând, personal înseamnă foarte mult, aveam nevoie de un astfel de meci, cu reușite, să prind încredere. Din păcate, sezonul s-a terminat, dar sper să-l încep bine pe următorul. Eu niciodată nu am declarat că vreau să plec, știrile care să apar nu țin de mine, voi vedea pe viitor, mă voi sfătui cu familia mea. Voi merge unde e cel mai bine, dacă e cazul. Dacă nu, mă voi întoarce la Parma și voi fi la dispoziție”, a declarat fotbalistul arădean.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cancerul a învins o legendă. Kevin Keegan a murit la 75 de ani
Mediafax
Jador, ținta unei înscenări ca în filme! Organizatorul ar fi orchestrat totul: 'Voiau să cânt forțat. Și bătut, și fără bani!'
Cancan.ro
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Râzi cu lacrimi
Câți copaci există pe Pământ?
Descopera.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile
Promotor.ro