Dennis Man chiar este la un pas de Galatasaray! S-a aflat singurul jucător care mai poate bloca transferul românului

Dennis Man chiar este la un pas de Galatasaray! S-a aflat singurul jucător care mai poate bloca transferul românului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dennis Man chiar este la un pas de Galatasaray, iar mutarea are toate șansele să se facă în luna ianuarie.

Fostul jucător de la FCSB ar fi rămas pe lista scurtă a turcilor și se mai luptă doar cu Ola Solbakken pentru un transfer la Galatasaray.

Clubul unde joacă și Moruțan, respectiv Cicâldău, a vrut în primă fază un împrumut al lui Man, cu opțiune de transfer definitiv pentru opt milioane de euro, însă Parma a refuzat oferta.

Dennis Man – Ola Solbakken, „finala” pentru transferul la Galatasaray

Jurnalistul Rudy Galetti, care colaborează și cu Calciomercato, susține că turcii de la Galatasaray au avut o listă mai mare pentru jucătorul ofensiv de picior stâng.

O variantă pentru Galatasaray a fost și polonezul Piatek. Spre deosebire de Man, vârful are însă deja 26 de ani, iar în acest sezon n-a convins la Hertha Berlin: de altfel, în victoria cu Dortmund (3-2), atacantul a rămas tot meciul pe banca de rezerve.

În cele din urmă, pe lista scurtă au rămas doar Dennis Man și Ola Solbakken, care tocmai a debutat pentru naționala mare a Norvegiei.

Ambii jucători au 23 de ani, iar Galatasaray, care se bazează pe mulți jucători tineri, se gândește și pe termen lung. Un avantaj al lui Man poate fi faptul că a jucat cu Moruțan la FCSB, iar Fatih Terim se bazează și pe un alt român: Alexandru Cicâldău.

Ola Solbakken a făcut senzație în Conference League! Trei goluri în dubla cu AS Roma

Alegerea celor de la Galatasaray nu este una ușoară, mai ales că Man n-a impresionat în acest sezon de Serie B, în tricoul Parmei.

Norvegianul Ola Solbakken a impresionat în această ediție de Conference League și a reușit să marcheze trei goluri în dubla cu AS Roma, pentru cei de la Bodo/Glimt.

În Norvegia, Solbakken a reușit să marcheze două goluri în fața trupei lui Mourinho. Apoi, pe Olimpico, Ola a reușit să deschidă scorul, în partida încheiată la egalitate, scor 2-2.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen