Deian Sorescu, prezentare de senzație la noua echipă din Polonia! Clipul video cu fostul jucător al lui Dinamo a devenit viral

Deian Sorescu, prezentare de senzație la noua echipă din Polonia! Clipul video cu fostul jucător al lui Dinamo a devenit viral
  • Publicat:

Deian Sorescu a avut parte de o prezentare de vis la Rakow, noua sa echipă. Polonezii l-au luat prin surprindere pe fostul jucător de la Dinamo și au oficializat transferul la cel mai înalt nivel posibil.

Fanii l-au putut cunoaște pe Sorescu printr-un montaj video cu cele mai frumoase goluri marcate în tricoul „câinilor”; iar reacțiile nu au întârziat să apară. Clipul video s-a viralizat în rândul suporterilor nerăbdători să-l vadă pe teren.

Deian Sorescu, prezentare de senzație la Rakow. Va evolua în roș-albastu

Rakow este revelația sezonului în prima ligă a Polonia. După 19 runde disputate, roș-albaștrii ocupă locul 3 în Ekstraklasa, cu 35 de puncte acumulate, la 6 în spatele liderului Lech Poznan.

„Este o provocare interesantă pentru mine, pentru că voi juca pentru prima dată în străinătate. Mi-am petrecut ultimele zile călătorind și cercetând, așa că sunt puțin obosit, dar e în regulă.

Îmi amintesc că Rakow a fost fondat în 1921 pentru că primul meu club din România, Politehnica Timișoara, a fost înființat în același an. Am văzut filme despre club și fani. Această aventură va fi cu adevărat distractivă”, a fost prima declarație a lui Deian Sorescu în calitate de jucător al lui Rakow.

Dinamo va încasa din transferul lui Deian Sorescu în Polonia aproximativ un milion de euro, însă și procente dintr-un viitor transfer. Mutarea a fost intermediată de impresarul Giovanni Becali, care crede cu tărie că afacerea poate fi catalogată drept una de succes, aât pentru „câini”, cât și pentru fotbalistul aflat în dizgrația fanilor dinamoviști.

„A stat patru ani la Dinamo și alții stau 40 de ani cu o soție și nu o lasă. E semnat de trei-patru luni cu noi și s-a realizat.  E totul perfect, vizita medicală o face azi. În momentul în care vizita medicală e ok, atunci semnează. Acolo probabil că taxele sunt diferite, TVA-ul e altul, dar în principiu suntem de acord.

Era emblema echipei, era om de bază, dar să dăm totul uitării. Dinamo poate să meargă mai departe și fără Sorescu, au luat mai mulți bani decât au crezut. Să creadă și ei în viitorul lui pentru a mai lua ceva bani din procente”, a declarat Ioan Becali.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…