Dat afară din Ungaria, un jucător al României este aproape să ajungă în Croația după ce a ratat transferul carierei

Dat afară din Ungaria, un jucător al României este aproape să ajungă în Croația după ce a ratat transferul carierei
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 29 de ani, Gicu Grozav nu și-a spus ultimul cuvânt, iar talentatul fotbalist născut la Alba Iulia ar putea să ajungă în campionatul Croației, după ce a fost dat afară din Ungaria de cei de la Kisvarda, acolo unde a antrenat și Vasile Miriuță.

Potrivit jurnaliștilor de la Nemzeti Sport, internaționalul român Gicu Grozav este dorit de Slaven Belupo, echipă aflată pe locul 7 într-o ligă unde Dinamo Zagreb n-are nicio rivală la cucerirea titlului.

Grozav a ratat transferul carierei

În timpul pandemiei de coronavirus, Gicu Grozav a fost aproape de transferul carierei: fotbalistul a fost pe lista celor de la Werder Bremen, echipă aflată acum pe loc retrogradabil în Bundesliga, cu patru etape înainte de finalul campionatului.

„Gicu este un jucător extraordinar. Eu, dacă aș fi antrenor in Bundesliga, ar juca la mine”, a spus Vasile Miriuță, care a jucat și a antrenat la Energie Cottbus.

De ce a fost dat afară Grozav din Ungaria

Kisvarda i-a reziliat contractul românului în luna martie, după ce Grozav a venit în România în timpul pandemiei de coronavirus, alături de Iasmin Latovlevici.

„În această situație, oricât de mult ne-a ajutat Gheorghe Grozav în trecut, gestul este de neiertat. Îi mulțumim pentru ce a făcut pentru noi, nu îi luăm meritele, dar nu putem accepta situații care pun clubul într-o situație riscantă”, au scris atunci maghiarii, într-un comunicat.

Ajuns la 29 de ani, Grozav a ajuns la Kisvarda în 2019, încercând să-și relanseze cariera, după ce în 2018 a jucat pentru trei echipe: Karabukspor, Bursaspor și Dinamo.

Mijlocașul a marcat un singur gol pentru naționala României, dar unul extrem de important: Grozav a adus victoria cu Turcia din 2012 (1-0), în preliminariile pentru Mondialul din 2014, pe vremea când selecționerul tricolorilor era Victor Pițurcă.

În cariera sa, Grozav a câștigat două trofee: Cupa Belgiei, cu Standard Liege, dar și Cupa României, în tricoul Petrolului.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen