Revenit la Bani Yas la finalul lunii septembrie, antrenorul Daniel Isăilă (53 de ani) nu a avut parte de un debut fericit în campionatul Emiratelor Arabe Unite. Isăilă a preluat echipa din Golf, care se afla pe ultimul loc, după patru etape fără niciun punct și niciun gol marcat. Cu Isăilă pe bancă, Bani Yas a pierdut două meciuri în campionat cu Ajman, scor 0-1, și cu Al-Ain, scor 0-4. Prima victorie a venit sâmbătă, la Dubai.
În optimile Cupei Președintelui, Baniyas a câștigat cu 2-0 meciul cu Al Nasr, echipă unde este legitimat și fostul dinamovist Costin Amzăr, cel care și jucat 60 de minute în meciul de la Dubai.
Antrenorul Daniel Isăilă a precizat că elevii săi au început să-i înțeleagă ideile.
„Încă suntem în căutări, dar mă bucur că jucătorii au început să înțeleagă ideile mele. Am reușit să trecem de Al Nasr, una din echipele bune din Emirate.
A contat foarte mult că au revenit jucători accidentați sau suspendați. Sper ca acest rezultat să-i ambiționeze. Este un pas înainte”, a spus Isăilă pentru ProSport.
Pentru Isăilă urmează un meci de totul sau nimic în campionat cu Dibba Al Fujairah, echipă aflată în fața lui Bani Yas cu un punct.
„Urmează meciul cu Dibba, un meci care este ca o finală de Champions League pentru noi pentru că avem nevoie victorie ca de aer”, a mai spus antrenorul brașovean.
Costin Amzăr (22 de ani) a ajuns la Al-Nasr în toamna anului trecut.
Împrumutat de Dinamo până la finalul sezonului 2024-2025, Amzăr a rămas în Emirate și în acest sezon. Fundașul lateral e un produs al academiei lui Dinamo, club pentru care a evoluat de 81 de ori, a marcat 3 goluri și a oferit 5 pase decisive.
În prezent, Costin Amzăr este evaluat la 350.000 de euro, potrivit Transfermarkt.