Cristi Chivu i-a convins pe cei de la Gazzetta dello Sport: „Îi vine natural, granzii te atacă”

Redactor:
Andrei Ducman
Cristi Chivu i-a convins pe cei de la Gazzetta dello Sport: „Îi vine natural, granzii te atacă”
Foto: Sport Pictures
  • Publicat:

Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au vorbit despre parcursul lui Cristi Chivu de la Parma. Antrenorul român a primit credit din partea italienilor, întrucât a demonstrat că poate scoate puncte cu granzii din Serie A.

Parma vine după două eșecuri consecutive în Serie A, care au oprit seria de invincibilitate a lui Chivu. Ultima înfrângere data pe 1 martie. Formația românului este la patru puncte de retrogradare, cu două etape înainte de finalul campionatului.

Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport dau încredere Parmei lui Chivu

Cristi Chivu a avut un parcurs bun cu Parma, pe care pare că reușește să o salveze de la retrogradare. Tehnicianul nu se mai văzuse învins de pe data de 1 martie. Performanța a fost una incredibilă, având în vedere numele uriașe ale adversarelor, cum ar fi Lazio, Inter, Fiorentina sau Juventus.

Ultimele două etape le vor aduce pe Napoli și Atalanta în calea antrenorului român, care speră că-și va asigura prezența și în sezonul viitor de Serie A. Acest scenariu este valabil doar dacă două dintre Lecce, Empoli și Venezia nu vor trece peste Parma.

„Parma este o echipă construită pentru contraatac și pentru jocul vertical. Contra formațiilor de top, acest stil o avantajează, vine natural, pentru că granzii te atacă apar spații pe care le poți specula. Cu cei mici ești constrâns să faci tu jocul, te descoperi și încasezi goluri.

Un lucru este însă clar. După ce a ridicat vocea, în urma eșecului de la Empoli, acum nu va mai vrea să vadă o echipă de adolescenți (a sa) contra uneia de adulți, ca sâmbăta trecută. Și el își joacă viitorul în acest final de stagiune”, scrie Gazzetta dello Sport.

Jurnaliștii italieni cred că tactica lui Chivu de a ataca punctele slabe ale granzilor a dat roade. Cum Parma este o echipă închisă când joacă cu marile forțe ale Italiei, aceștia au profitat de vulnerabilitățile lui Juventus, Inter sau Lazio pentru a scoate puncte.

Cum prevăd jurnaliștii italieni de la Gazzetta dello Sport meciurile următoare ale Parmei lui Cristi Chivu

Echipa lui Cristi Chivu a fost caracterizată de italieni drept „curajoasă și cinică”. Conform acestora, cuplul de atac pe care românul va miza va fi compus din Bonny-Pellegrino, „dar e de luat în calcul și Djuric, fără rival în duelurile aeriene”. Italienii nu au spus nimic despre Dennis Man, care a trecut ușor în decor la Parma.

Cristi Chivu va primi vizita celor de la Napoli pe data de 18 mai, pe stadionul Ennio Tardini, de la ora 21:45. Duelul este crucial pentru napoletani, care au prima șansă la câștigarea titlului în Serie A. Formația din sudul Italiei are un singur punct avantaj în fața finalistei UEFA Champions League, Inter Milano.

Ultima etapă aduce o deplasare la Bergamo pentru Cristi Chivu&Co., pe data de 25 mai. Pentru a se salva de la retrogradare, formații precum Empoli, Lecce sau Venezia trebuie să rămână sub Parma, la finalul sezonului.

Andrei Ducman / Redactor
Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
Zodia care renaște din propria cenușă, ca pasărea Phoenix. Mariana Cojocaru anunță 7 ani fenomenali pentru acești nativi
Zodia care renaște din propria cenușă, ca pasărea Phoenix. Mariana Cojocaru anunță 7 ani fenomenali pentru acești nativi
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Antrenorul căruia i s-a cam luat de România: „În țară, vin doar de vacanță! A doua mea casă e aici”
Antrenorul căruia i s-a cam luat de România: „În țară, vin doar de vacanță! A doua mea casă e aici”
Lovitura carierei! Jucătorul cu 12 goluri marcate în acest sezon a fost transferat de Brighton pentru 35 de milioane de euro
Lovitura carierei! Jucătorul cu 12 goluri marcate în acest sezon a fost transferat de Brighton pentru 35 de milioane de…
Dezvăluire incredibilă! Fotbalistul naţionalei nu a mai suportat şi i-a aruncat vorbe grele antrenorului: ”S-a lăsat cu bătaie!” | EXCLUSIV
Dezvăluire incredibilă! Fotbalistul naţionalei nu a mai suportat şi i-a aruncat vorbe grele antrenorului: ”S-a lăsat cu bătaie!” | EXCLUSIV
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului ei
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului…
Nicuşor Dan, decizie crucială pentru toţi românii luni la prima oră. Anunţul oficial, după 8.30
Nicuşor Dan, decizie crucială pentru toţi românii luni la prima oră. Anunţul oficial, după 8.30
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
Surse: Donald Trump s-ar fi opus planului Israelului de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului
Surse: Donald Trump s-ar fi opus planului Israelului de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului
Vantablack, „cel mai negru negru”, ar putea salva astronomia
Vantablack, „cel mai negru negru”, ar putea salva astronomia
Milionarul român cu 3 pensii dezvăluie cel mai mare coşmar al său: “M-a schimbat din puşcărie”
Milionarul român cu 3 pensii dezvăluie cel mai mare coşmar al său: “M-a schimbat din puşcărie”
Așa arăta Jennifer Dumitrescu în 2008, când o juca pe micuța Carina în telenovela Îngerașii. Din ce face bani și cum arată acum, la 23 de ani
Așa arăta Jennifer Dumitrescu în 2008, când o juca pe micuța Carina în telenovela Îngerașii. Din ce face bani și…
Taxă unică pentru fiecare tranzacție. Trebuie să folosiți neapărat 2 carduri. Anunț pentru cei cu cont la bancă
Taxă unică pentru fiecare tranzacție. Trebuie să folosiți neapărat 2 carduri. Anunț pentru cei cu cont la bancă
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
×