Cosmin Olăroiu, antrenorul ales de șeici pentru a califica Emiratele Arabe Unite la Campionatul Mondial, a dat greș și în FIFA Arab Cup. „Oli” a fost eliminat din semifinale de Maroc, care s-a impus cu scorul de 3-0. La finalul meciului, românul a oferit explicații.
După ce a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial de anul viitor, Cosmin Olăroiu a rămas pe banca tehnică a echipei pentru un turneu regional organizat de FIFA. Antrenorul român s-a calificat din grupă, apoi a trecut de Algeria la penalty-uri. De această dată, marocanii s-au dovedit a fi o „nucă” prea tare.
La finalul meciului cu marocanii, Cosmin Olăroiu a oferit o serie de declarații privind soarta partidei. Karim El Berkaoui a deschis scorul în minutul 28, apoi scorul a rămas neschimbat până în minutele 83 și 90+2, când Achraf El Mahdioui și Abderrazak Hamdallah au marcat.
„Am început bine partida, am avut ocaziile mai mari, dar apoi am luat gol. În a doua repriză, posesia ne-a aparținut, am creat și mai multe șanse de gol, am avut și o bară, dar Maroc ne-a pedepsit pe contraatac, în ultimele minute.
Golurile lor au venit, când am fost nevoiți să ne asumăm riscuri mai mari, în încercarea de a egala. Una peste alta, am întâlnit o echipă puternică și n-am profitat de greșelile ei, când ar fi trebuit să facem asta.
După efortul foarte mare din partida cu Algeria, a fost greu să recuperăm jucătorii, în doar două zile, pentru partida cu Maroc. Per total, am avut patru meciuri, în ultimele nouă zile, iar jucătorii au resimțit efortul acesta. Nu e întâmplător că am pierdut patru jucători din cauza accidentărilor pe parcursul turneului“, a spus Olăroiu, citat de Fanatik.
Contractul lui „Oli” este scadent în anul 2027, după AFC Asian Cup, turneu organizat pe continentul asiatic. Competiția se va desfășura între 7 ianuarie și 5 februarie și va reuni 24 de echipe. Sistemul este unul asemănător cu cel de la UEFA Euro.
Despre antrenor s-a scris că ar putea pleca prematur, după ratarea calificării la Campionatul Mondial de anul viitor. Momentan, țări precum Arabia Saudită, Australia, Irak, Iran, Uzbekistan, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Japonia, Coreea de Sud, Oman, Palestina, Bahrain, Iordania, China, Indonezia, Coreea de Nord, Kuweit, Kîrgîzstan, Siria și Singapore s-au calificat.