Cosmin Contra a ajuns la a șaptea victorie consecutivă cu Al-Ittihad! Echipa românului este pe primul loc în Arabia Saudită

Cosmin Contra a ajuns la a șaptea victorie consecutivă cu Al-Ittihad! Echipa românului este pe primul loc în Arabia Saudită
  • Publicat:

Cosmin Contra și Al-Ittihad sunt de neoprit în Arabia Saudită, unde în cursul zilei de vineri au reușit să obțină un nou succes.

Al-Ittihad s-a impus cu 2-0 în meciul de pe teren propriu cu Al Feiha, din runda cu numărul 16 a primei ligi din Arabia Saudită. Ca urmare a acestui rezultat, formația lui Cosmin Contra își păstrează avansul de patru puncte în fața principalei contracandidate la titlul de campioană, Al-Shabab.

Acesta este cel de-al șaptelea succes consecutiv obținut de Cosmin Contra pe banca lui Al-Ittihad.

Cosmin Contra, un nou succes cu Al-Ittihad

Cosmin Contra are o perioadă excelentă pe banca lui Al-Ittihad, formație la cârma căreia a reușit să obțină, în cursul zilei de vineri, cel de-al șaptelea succes consecutiv, dintre care șase au fost bifate în campionat.

Echipa tehnicianului român nu a avut mari probleme în fața lui Al Feiha, formație de la mijlocul clasamentului. Al-Ittihad a deschis scorul în minutul 34 prin Omar Hawsawi, iar Romarinho a lămurit soarta întâlnirii în minutul 67, când a punctat și a închis tabela de marcaj la 2-0.

Pentru echipa antrenată de Cosmin Contra urmează duelul cu o altă echipă de mijlocul clasamentului, meciul de pe terenul lui Al-Raed fiind programat să aibă loc vinerea viitoare, pe 14 ianuarie.

Tehnicianul român a preluat-o pe Al-Ittihad în luna septembrie, când echipa era doar a patra în clasamentul primei ligi a campionatului din Arabia Saudită, iar acum este liderul ierarhiei. Echipa lui Cosmin Contra a acumulat 35 de puncte după primele 15 meciuri jucate, cu patru mai mult decât Al-Shabab, clasată pe poziția a doua, și cu nouă mai mult decât formația care completează podiumul, Al-Nassr.

Dacă echipa lui Cosmin Contra merge ceas și nu ar fi de mirare ca la finalul sezonului să fie încoronată campioană, nu același lucru se poate spune și despre formația pregătită de Costel Gâlcă. Al Hazem a ajuns la trei înfrângeri consecutive și este ultima în clasamentul Arabiei Saudite.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele