Contra i-a trezit la viață pe fanii lui Getafe. Șefii au luat primele măsuri pentru a-i asigura românului tribune pline la fiecare meci

  • Publicat:
  • Actualizat:
Contra i-a trezit la viață pe fanii lui Getafe. Șefii au luat primele măsuri pentru a-i asigura românului tribune pline la fiecare meci

Sosirea lui Cosmin Contra la Getafe a trezit din nou în sufletele suporterilor micuței formații de la periferia Madridului speranța că pe „Colosseum” se va va face iar performanță. Noul proiect al spaniolilor, condus de tehnicianul român, a condus la un fenomen care dă speranțe că tribunele micuțului stadion al grupării din Primera Division va fi din nou plin, meci de meci.

Mai exact, cererea de abonamente pentru sezonul următor a fost una atât de mare, încât oficialii lui Getafe au decis să pună în vânzare încă de sâmbăta trecută pass-urile pentru stagiunea 2014-2015. Prețurile pentru acestea au fost reduse substanțial, iar pentru adolescenți și vârstnici a fost introdusă o categorie separată de prețuri.

Pentru sezonul următor au fost anunțate prețuri generale de 220 de euro la abonamentele generale, care pot ajunge până la 420 de euro în cazul unui loc în tribuna acoperită. Pentru tineri și bătrâni, tarifele variază între 115 și 325 de euro. În această din urmă categorie se încadrează persoanele născute între 1984 și 2000, respectiv cele care au peste 65 de ani. De asemenea, cei fără loc de muncă pot achiziționa abonamente la prețul special de numai 115 euro.

Persoanele care vor avea abonamente stagionale pentru sezonul viitor vor primi acces la meciurile din Primera Division, Cupa Regelui, cele ale echipei secunde a clubului și la ale altor categorii de vârstă.

Pe aceeași temă
E vestea momentului în showbiz! Monica Gabor a 'rupt-o' cu Mr Pink

Sfaturi pentru călătorii de pe Autostrada Soarelui: Opriţi la benzinării doar în caz de necesitate!

O primă mare surpiză la Jocurile Olimpice. Ecuadorul cucereşte a doua medalie de aur din istoria prin Richard Carapaz

„Nu ai cum să-i înlocuiești pe ei patru”. Gigi Becali, anunț despre jucătorii care nu vor mai ieși din primul 11 al FCSB

Dacă ai această grupă de sânge, atragi țânțarii ca un magnet

Gemenele care împart același iubit și dorm împreună, noi dezvăluiri despre relația lor. Ce vor sa facă acum cu iubitul lor

Tragedia care cutremură România! S-a sinucis după ce a aflat că urma să fie concediat

A fost filmat accidentul devastator din Sibiu, unde 4 oameni au murit într-o Dacia Duster, loviți de camion. Nu au avut nicio șansă

Anunț tulburător: Campania de vaccinare a fost un eşec. Cei vaccinaţi îşi pot pierde..

Marele EXPERIMENT de a crea o rasă superioară. TINERELE pure care au lucrat la el. ''Aveam zilnic în program...''

Lumea, condamnată? Top 5 scenarii de coșmar care au cele mai mari șanse să se întâmple

Detaliul ascuns de la nunta secretă a Simonei Halep! Hore și voie bună în curtea din Izvorani IMAGINI EXCLUSIVE din dronă

Ups! Andreea Bănică, dezvăluiri intime din dormitor: 'Eu nici nu concep să mă..'

Mirela Vaida surprinde din nou! A fost show total. Totul s-a întâmplat în direct

Un dar otrăvit: Sute de mii de români vor avea pensii mai mici

Înfricoșător. De ce au început chinezii să poarte măști pe toată fața

Ghinion sau noroc? Momentul în care un Logan ia foc chiar lângă mașina de pompieri

Trei produse utile înainte de valul patru al pandemiei, disponibile la Lidl

Victorie importantă pentru Angelina Jolie în bătălia din dosarul său de divorţ cu Brad Pitt

BANCUL ZILEI – Un bărbat potent a luat o supradoză de Viagra

Ion Ţiriac nu a venit la nunta secretă a Simonei Halep! Ce s-a întâmplat cu Gică Hagi

Revin lockdown-urile: O mare Capitală întră din nou în lockdown după un număr record de infectări de COVID

A mers la magazine de haine - Zara, H/M - și a intrat în cabinele de probă. A descoperit ceva incredibil

Alina Eremia s-a mutat la casă nouă. Primele imagini din locuința de lux a artistei: ”E absolut minunat” / VIDEO

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Adio, Volvo? Ce se întâmplă cu toate mașinile companiei

FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!

FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani