Codrea în Serie A? VEZI** cine îl vrea pe român!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Paul Codrea, în vârstă de 29 de ani, care a evoluat în cariera
sa la echipele Dinamo București, Poli Timișoara, FC Argeș, Genoa,
US Palermo, Perugia, AC Torino și AC Siena este dorit din nou pe
prima scenă a fotbalului italian. Ajuns acum la vârsta maturității
fotbalistice, românul poate face, din iarnă, saltul în Serie A. El
ar putea ajunge la formația Catania, locul 15 în Serie A după 16
etape, la schimb cu fundașul Christian Terlizzi, a scris, miercuri,
site-ul tuttomercatoweb.com.

„Terlizzi a căzut în dizgrație la Catania și ar putea fi
cedat la Bari, Cesena sau Siena. În cazul în care va ajunge la
Siena, în locul său ar putea fi achiziționat Paul Codrea, care este
pe placul antrenorului Marco Giampaolo”
, a notat sursa
citată.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o

Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV

Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR

Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO

A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…