Ciprian Tătărușanu, integralist în victoria lui AC Milan cu Verona! Ce notă a primit portarul român

Ciprian Tătărușanu, integralist în victoria lui AC Milan cu Verona! Ce notă a primit portarul român
Milan’s Ciprian Tatarusanu greets the fans at the end of the match during Hellas Verona FC vs AC Milan, italian soccer Serie A match in Verona, Italy, October 16 2022,Image: 731129158, License: Rights-managed, Restrictions: No Italy., Model Release: no

Ciprian Tătărușanu, portarul român în vârstă de 36 de ani al lui AC Milan, a fost integralist în victoria obținută în meciul contra celor de la Verona.

Partida dintre Verona și AC Milan s-a disputat duminică seară, pe Stadionul Marc Antonio Bentegodi, iar echipa lui Stefano Pioli a învins cu scorul de 2-1.

AC Milan a deschis scorul după un autogol al lui Veloso, în minutul 9, dar Verona a restabilit egalitatea după doar zece minute, prin golul lui Gunter.

Ciprian Tătărușanu, integralist în victoria lui AC Milan cu Verona! Ce notă a primit portarul român

În partea secundă a jocului, AC Milan a reușit să preia conducerea abia în minutul 81, după golul marcat de către Tonali.

Ciprian Tătărușanu a fost integralist în cadrul acestei întâlniri, profitând în continuare de absența lui Mike Maignan, portarul în vârstă de 27 de ani.

După evoluția din Verona – AC Milan, Ciprian Tătărușanu a primit nota 6 din partea publicației Tuttomercatoweb.

„Verona a pus presiune și l-a bătut o dată, la o fază în care Gabbia trebuia să ajute mai mult. În partea a doua, bara l-a salvat la un șut periculos al lui Piccoli”, a notat sursa citată.

Odată cu această partidă, Ciprian Tătărușanu a bifat cel de-al treilea meci în acest sezon din Serie A, și cel de-al cincilea consecutiv, după dubla cu Chelsea din grupele Ligii Campionilor.

Cu Ciprian Tătărușanu între buturi, AC Milan a înregistrat trei victorii consecutive în campionat: 3-1 cu Empoli, 2-0 cu Juventus și 2-1 cu Verona. Portarul român a participat la cele două înfrângeri cu Chelsea, 0-3 în tur și 0-2 în retur.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]