Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Chivu, titular până la urmă! Palermo – Inter 1-2

Chivu, titular până la urmă! Palermo – Inter 1-2

Cu Chivu integralist, Interul lui Benitez s-a impus, ieri, la Palermo, 2-1, într-un meci din etapa a treia. Deși gazdele au deschis scorul, nerazzurrii au întors rezultatul în repriza secundă, grație „dublei" lui Eto''o, și sunt pe 2 în Italia, după liderul Cesena. În lipsa lui Milito, golgheterul din anul trecut care nu se mai lipește acum deloc la gol, și a lui Sneijder, accidentat, salvarea Interului vine de la Eto''o. După ce a înscris golul victoriei cu Udinese, 2-1, și a scos un punct cu Twente, în Liga Campionilor, 2-2, camerunezul l-a mai salvat o dată pe Benitez, ieri, cu Palermo. Pe „Renzo Barbera", un teren unde se câștigă greu și unde sezonul trecut Mourinho a scos doar un egal, 1-1, Inter a obținut toate cele trei puncte grație lui Eto''o. Sicilienii au marcat pentru 1-0 prin Ilicic (28), dar nerazzurrii au revenit în repriza secundă, când Eto''o a punctat de două ori în opt minute (62, 70).
Chivu, titular până la urmă! Palermo - Inter 1-2

Cu Chivu integralist, Interul lui Benitez s-a impus, ieri, la
Palermo, 2-1, într-un meci din etapa a treia. Deși gazdele au
deschis scorul, nerazzurrii au întors rezultatul în repriza
secundă, grație „dublei” lui Eto’o, și sunt pe 2 în Italia, după
liderul Cesena.

În lipsa lui Milito, golgheterul din anul trecut care nu se mai
lipește acum deloc la gol, și a lui Sneijder, accidentat, salvarea
Interului vine de la Eto’o. După ce a înscris golul victoriei cu
Udinese, 2-1, și a scos un punct cu Twente, în Liga Campionilor,
2-2, camerunezul l-a mai salvat o dată pe Benitez, ieri, cu
Palermo. Pe „Renzo Barbera”, un teren unde se câștigă greu și unde
sezonul trecut Mourinho a scos doar un egal, 1-1, Inter a obținut
toate cele trei puncte grație lui Eto’o. Sicilienii au marcat
pentru 1-0 prin Ilicic (28), dar nerazzurrii au revenit în repriza
secundă, când Eto’o a punctat de două ori în opt minute (62,
70).

Chivu, la un pas de penalty

Revenit pe teren după ce accidentarea de la genunchi l-a lăsat în
afara disputei cu Twente, Chivu a arătat că nu e la cota maximă din
punct de vedere al capacității fizice. După o primă repriză destul
de bună, în care a și executat o lovitură liberă, dar mult peste
poarta lui Sirigu, fundașul român a scăzut ritmul și a fost la un
pas să o comită. În repriza a doua, l-a tras de tricou în careu pe
Cassani, dar, din fericire, centralul fluierase ofsaid.

Zanetti, la
spital

Interul a avut emoții la finalul partidei cu sicilienii. Căpitanul
Zanetti a acuzat dureri în piept la finalul partidei în care a fost
integralist și a fost dus de urgență la spital. Controlul de la
clinica „Villa Sofia” nu a relevat nicio problemă, în afara unei
stări de oboseală pentru veteranul de 37 de ani, care s-a întors la
Milano alături de coechipierii săi.

5,5 este nota primită de
Chivu de la site-ul goal.com

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]