Chivu se antrenează fără cască!** „Revine la începutul lui aprilie”

Chivu se antrenează fără cască!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Italienii vorbesc deja de calendarul revenirii lui Chivu: „Două
săptămâni până la ultimul consult medical, care îi va da OK-ul,
patru săptămâni până la primul meci oficial”. Interiștii își freacă
mâinile de bucurie, mai ales în condițiile în care Milan s-a
apropiat la patru puncte și a reintrat în lupta pentru titlu! Chivu
a început să lovească mingea cu capul și ar putea fi pe teren la
începutul lui aprilie, în meciul cu Bologna!

Revenit la antrenamente pe 9 februarie, după lovitura primită la
meciul cu Chievo, din 6 ianuarie, Chivu a început și lucrul cu
mingea. Italienii de la Corrierre dello sport vorbesc de faptul că
fundașul și-a depășit teama de a lovi mingea cu capul.

Chivu are programată la mijlocul lunii martie ultima vizită la
institutul neurologic Carlo Besta, unde va fi examinat încă o dată
de doctorul Giovanni Broggi. Italienii amintesc de faptul că
românul s-a pregătit până acum numai sub supravegherea medicilor,
dar că nu a cerut cască protectoare!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×