Cristi Chivu, antrenorul-revelație al lui Inter Milano, a intrat pe radarul lui Real Madrid, dar mutarea are șanse minime de a se realiza. Florentino Perez s-a reorientat, după ce a stabilit că Alvaro Arbeloa are șanse minime de a fi reconfirmat după mandatul de interimar.
Conform jurnaliștilor spanioli, Real Madrid s-a orientat spre un tehnician cu nume în Spania, Unai Emery, care a câștigat de-a lungul timpului multiple trofee cu Sevilla. În prezent, antrenorul iberic se află pe banca tehnică a lui Aston Villa, dar Florentino Perez îl dorește.
După ce „era Xabi Alonso” s-a dovedit a fi un eșec la Madrid, atât din punct de vedere al rezultatelor, cât și financiar, Florentino Perez s-a reorientat. Președintele „Los Blancos” îl vede pe Unai Emery drept favorit la ocuparea postului de antrenor din vară. Oficialul madrilenilor s-a interesat chiar de Cristi Chivu, dar mutarea nu a avansat.
Concret, negocierile dintre tabăra madrilenă și britanici au început deja. Jurnalistul spaniol Ramon Alvarez de Mon a spus că tehnicianul de 54 de ani pare încântat de posibilitatea de a reveni în țara natală, iar „galacticii” se interesează deja despre el.
Rămâne de văzut dacă britanicii sunt dispuși să îl lase să plece pe antrenorul cu care au obținut rezultate bune în Europa. Contractul tehnicianului cu Aston Villa se întinde până în vara anului 2029.
De-a lungul carierei, Unai Emery le-a antrenat pe Lorca Deportiva, UD Almeria, Valencia, Spartak Moscova, Sevilla, PSG, Arsenal și Villarreal. El a câștigat 11 trofee, printre care patru UEFA Europa League, un titlu în Ligue 1, două Cupe ale Franței, două Cupe ale Ligii Franței, precum și două Supercupe ale Franței.
Real Madrid a pierdut în ultima rundă a grupei XXL de Liga Campionilor, scor 4-2, împotriva celor de la Benfica. „Los Blancos” au ratat astfel oportunitatea de a juca direct în optimile de finală. Alvaro Arbeloa și-a asumat responsabilitatea înfrângerii.
„Nu regret niciuna dintre declarațiile mele, pentru că asta cred. Evident, astăzi (n.r. miercuri) am fost departe de unde ne-am dorit să fim, având în vedere dificultatea meciului, cerințele adversarului, atmosfera, ce era în joc pentru ei și ce era în joc pentru noi.
Cred că nu am reușit să performăm la nivelul necesar timp de 90 de minute. Înainte de a veni aici, știam că avem mult de lucru, multe de îmbunătățit și suntem conștienți că mai avem mult de parcurs. Ca să câștigi astfel de meciuri, trebuie să faci multe lucruri bine, nu doar unul, și trebuie să le faci constant, timp de 90 de minute.
Când lucrurile nu merg bine, când echipa este departe de nivelul pe care l-am arătat, de exemplu, la Villarreal, responsabilitatea este întotdeauna și absolut a mea, pentru că nu am reușit să-i fac pe jucători să abordeze meciul așa cum mi-am dorit”, a spus Arbeloa, după meci, conform celor de la Marca.