Chivu, la 30 de ani:** „Am câștigat tot ce se putea cu Inter! Naționala e o neîmplinire!”

Redactor:
Bitescu Wili
Chivu, la 30 de ani:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: La
împlinirea vârste de 30 de ani, căpitanul naționalei, Cristi Chivu,
a vorbit despre performanțele realizate la nivel de club, dar și
despre perioada mai proastă pe care o traversează naționala.

„Nu mă consider bătrân, 30 de ani e o vârstă frumoasă.
Mă simt ca la 29. A fost un an bun, am câștigat tot ce puteam să
câștig. Am revenit la un nivel înalt și asta e cel mai important.
Dacă e să facem un calcul la trofeele câștigate, da, din punct de
vedere profesional e cel mai bun an. Ținând cont de rezultate,
naționala e o neîmplinire. E un an nefericit. Vreau să mai merg la
turnee finale cât voi fi apt. Voi veni cu mare drag la națională și
sper să mai prind câteva campanii. Suntem pe drumul cel bun ca și
agresivitate, ca și organizare. Ne mai trebuie curaj, să jucăm cu
dezinvoltură.”
, a declarat Chivu la gsptv.


Căpitanul echipei naționale, Cristian Chivu, împlinește, marți,
30 de ani, el continuând să rămână unul dintre cei mai
reprezentativi jucători români din ultimii ani și unul dintre cei
mai buni fundași din lume.

Cristian Chivu s-a născut la 26 octombrie 1980, la Reșița, și și-a
început cariera profesionistă de fotbalist la CSM Reșița în 1996,
unde a ramăs până în 1998, când a trecut la Universitatea Craiova.
La echipa reșițeană el a fost antrenat o perioadă și de tatăl său,
care a murit când Cristi avea doar 17 ani.

În 1999, el a trecut la Ajax Amsterdam, devenind căpitanul echipei
olandeze în 2001 și câștigând Eredivisie în 2002. În 2003, Chivu a
fost transferat la AS Roma, unde a devenit om de bază. Deși a fost
dorit de cluburi celebre din Europa, Chelsea, FC Barcelona sau Real
Madrid, în 2007, pentru 16 milioane de euro, fundașul a preferat să
semneze pentru Internazionale Milano, echipă alături de care
câștigă campionatul Italiei, Cupa Italiei dar și Liga
Campionilor.

„Am ajuns să joc la clubul la care era tata antrenor, la CSM
Reșița, într-o atmosferă pe care o consideram ușor ostilă și pe
care de abia mai târziu am înțeles-o. Niciodată tata n-a vrut ca eu
să fiu băgat în seamă la echipă pentru că eram baiatul lui Chivu.
Îl judecam, îl acuzam cumva atunci, în sinea mea, pentru că mă
trata cu indiferență, se purta cu mine mai rece decât cu ceilalți
jucători. Cerea mult și eu făceam tot posibilul să-i arăt că sunt
bun. Îmi aduc aminte că am întrebat-o pe mama, după ce am mai
crescut, după ce tata a murit, de ce nu mi-a spus niciodata mie,
direct, că am talent la fotbal, de ce nu m-a încurajat mai mult.
Cred că mi-am răspuns singur la întrebarea asta după o vreme.
Răceala lui de atunci m-a îndârjit și mai mult să arăt ce pot, m-a
făcut să muncesc, ceea ce nu știu dacă s-ar fi întâmplat dacă eram
cocoloșit și favorizat. Talentul fără muncă nu duce nicăieri, îmi
dau seama acum. Cred ca aș fi rămas un veșnic «băiat cu potențial»
dacă n-aș fi avut ceva de demonstrat în primul rând mie și în al
doilea rând tatălui meu, dacă pe vremea când eram la Reșița tata nu
ma trimitea cu tramvaiul acasă în timp ce el pleca cu mașina deși
plecam de la stadion în același timp… Știu și simt că a avut mereu
încredere în mine. N-a mai apucat să mă vadă mai departe de Reșița.
Aveam 17 ani când a murit”, scria Chivu pe site-ul său
personal.

Căpitanul naționalei a mai povestit cum s-a trezit la 18 ani, la
Ajax, singur într-o țară străină, într-un oraș în care nu cunoștea
pe nimeni. „Un vârtej de evenimente, de situații, de emoții. M-am
trezit la 18 ani că eram fundaș la Ajax Amsterdam, singur într-o
țară străină, într-un oraș în care nu cunoșteam pe nimeni, locuind
la hotel, departe de familia mea și de tot ce-mi era cunoscut. Am
resimțit singurătatea în prima jumătate de an la Amsterdam. Era
destul de greu să-mi fac prieteni în condițiile în care eu nu
vorbeam olandeza și ne înțelegeam doar în engleză așa că de cele
mai multe ori mă trezeam în camera de hotel încercând să-mi omor
timpul jucând cărți de unul singur sau bântuind pe internet. M-am
adaptat treptat, am învățat olandeza la cursurile săptămânale la
care ne trimitea echipa, am reușit să mă mut la casa mea, am ajuns
căpitan de echipă – fundaș central…Au fost patru ani frumoși în
care m-am îndrăgostit de orașul Amsterdam și de locuitori, de
stilul lor de viață”, spune românul încă extrem de iubit în
Olanda.

Ajuns în Italia, Chivu a învățat italiana rapid, apreciind că
acomodarea a fost mai ușoară, deoarece deja avea „obișnuința”
vieții în străinătate. Și a continuat în Italia, trecând la
multipla campioană Internazionale Milano, cu care a reușit să
câștige cele mai multe titluri.

În echipa națională, jucătorul a debutat în 1999, el fiind
considerat liderul generației sale. A participat cu naționala
României la Campionatele Europene din 2000 și 2008.

La începutul acestui an, Cristian Chivu a trecut prin momente de
groază, după ce a suferit o fractură craniană la un meci din
campionat. El a fost operat și de atunci evoluează cu o cască de
protecție.

Cristian Chivu este căsătorit din 2008 cu fosta prezentatoare TV
Adelina Elisei, cei doi având o fetiță, Natalia, născută în 2009 și
urmând să devină părinți pentru a doua oară în acest an.

Chivu vorbește olandeză, engleză și italiană, a fost desemnat de
trei ori fotbalistul român al anului (2000, 2002 și 2009) și a fost
inclus în echipa UEFA a anului 2002.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…