Chiricheș îi poate spune „adio” lui Spurs în vară. Englezii susțin că fundașul are oferte de la Dortmund și Leverkusen

Chiricheș îi poate spune
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Aventura lui Chiricheș în cel mai puternic campionat din lume s-ar putea încheia la finalul acestui sezon, destinația probabilă fiind Germania, anunță presa engleză.

Evoluțiile românului la Tottenham au fost apreciate, însă accidentarea pe care a suferit-o îl va scoate din circuit o perioadă lungă și cu greu își va mai face loc printre titularii lui Spurs, sunt de părere britanicii. Astfel, în vară, formația din Londra ar putea renunța la serviciile lui, mai ales că nemții de la Dortmund și Leverkusen au început să tatoneze terenul pentru un posibil transfer.

20 de meciuri are Chiricheș la Tottenham, pentru care a marcat un singur gol

Jurgen Klopp, tehnicianul formației care sezonul trecut a uimit Europa, ajungând până în ultimul act al Ligii, consideră că un cuplu format din fostul stelist și Hummels va asigura „spatele” echipei pentru mulți ani de acum înainte, dar și Sami Hyypia, antrenorul „aspirinelor” îl consideră un jucător important în viitorul proiect de la Leverkusen.

13 meciuri a bifat Chiricheș în acest sezon de Premier League. Cu el în teren, Spurs a primit 14 goluri

Internaționalul român, unul dintre numeroșii fotbaliști care au sosit în vară pe White Hart Lane, e pe radarul lui Dortmund, Jurgen Klopp fiind extrem de interesat de posibilitatea de a-l achiziționa. Scouterii Borussiei l-au urmărit intens în ultimele luni, dar finalista Champions League va avea concurență serioasă dacă vrea să îl transfere la finalul actualei stagiuni. Sami Hyypia, fostul jucător al lui Liverpool, aflat acum pe banca lui Leverkusen, îl consideră pe Chiricheș o prioritate pentru viitoarea perioadă de transferuri„, notează sportsdirectnews.com.

Oficialii lui Spurs nu ar spune „nu” unei oferte avantajoase – se discută despre o sumă apropiată de 15 milioane de euro -, mai ales că sunt acoperiți pe zona centrală a apărării. Căpitanul Dawson și Vertonghen sunt primele opțiuni, însă Kaboul sau Capoue sunt jucători care se bucură de multă încredere din partea board-ului lui Spurs.

9.5 milioane de euro a plătit Tottenham pentru transferul lui Vlad Chiricheș, de la Steaua

INFO
Chiricheș este cel mai bine cotat jucător român în activitate, fiind cotat la 11.000.000 €, conform transfermarkt

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen